Mărturie Athonită în România – Sf. Liturghie la Mănăstirea Lupșa (Ρουμανικά, Romanian)

PS Siluan: Părinte Stareţ Efrem, preacuvioşi părinţi stareţi, cuvioşi părinţi şi fraţi, iubiţi credincioşi, cred că în zilele pe care le trăim acum, în care poporul creştin din ţara aceasta trece prin încercări legate mai ales de cele materiale, e important să înţelegem ce anume joacă un rol important în viaţa noastră. Omul când este supărat sau când este dezorientat caută un eveniment, caută ceva. Unul se duce la teatru—dacă are bani—, altul se duce la fotbal, altul se duce la discotecă. Însă numai ceea ce trăim noi astăzi este adevăratul eveniment. Pentru că marele eveniment sau marea sărbătoare din viaţa noastră este dumnezeiasca Liturghie. În Liturghie găsim tot ce ne trebuie pentru viaţa noastră din lumea aceasta şi din lumea cealaltă, pentru viaţa noastră veşnică. Şi în Liturghie pomenim mai ales pe Prea Sfânta, Curata, Preabinecuvântata împreună cu toţi sfinţii. Mai ales astăzi, prin venirea Părintelui Efrem de la Muntele Athos putem să ne închinăm la o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, prin care Dumnezeu Însuşi vine la noi, şi ne închinăm la moaştele sfinţilor prin care ne închinăm la înşişi sfinţii care s-au sfinţit în înseşi trupurile lor. Pentru că după cum ne învaţă dumnezeieştii Părinţi, mai ales Sf. Vasile cel Mare, închinare noastră la icoana Maicii Domnului şi la moaştele sfinţilor urcă la cei care au fost şi sunt sfinţi în cer. Închinarea la icoană urcă la prototip, adică la cea care este reprezentată acolo; închinarea la moaşte se adresează celor care sunt sfinţi. Şi mai ales, în inima Liturghiei—ştim cu toţii—ne întâlnim cu Însuşi Hristos, Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Cel Întrupat, pentru ca Dumnezeu fiind, să ne dea nouă oamenilor viaţa însăşi, adevărata viaţă veşnică. Şi aceasta este marea noastră mângâiere, aceasta este marea noastră bogăţie. Prin faptul că suntem astăzi aici suntem bogaţi. Prin faptul că suntem aici astăzi suntem mângâiaţi şi sărbătoare mare avem. Aceasta este sărbătoarea! Adevărata sărbătoare, adevărata mângâiere, nu mângâiere pe care ne-o dă o mică plăcere din lumea aceasta, ci mângâiere cerească, mângâiere nestricăcioasă şi sărbătoare nestricăcioasă. Şi aşa, împărtăşindu-ne din ceea ce este ceresc, nestricăcios şi dumnezeiesc, aşa devenim şi noi nestricăcioşi, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele lui Hristos murim păcatului şi înviem lui Hristos, înviem lui Dumnezeu. Şi aşa, puţin câte puţin, sălăşluieşte întru noi împărăţia lui Dumnezeu care este adevărata împărăţie, nestricăcioasă, nepieritoare, care nu se poate fura, adevărata bogăţie despre care vorbeşte Evanghelia, pe care molia nu o strică, pe care hoţii nu o fură şi pe care nu putem decât să o dorim tuturor oamenilor din lumea aceasta, pe care nu putem decât să fim geloşi în sensul bun al cuvântului şi de care nu ne temem că ceilalţi ar putea fi geloşi, care nu ne va da niciodată insomnii, gândindu-ne că cineva va veni să ne-o fure, pentru că cele dumnezeieşti sunt ale tuturor şi Dumnezeu le dă tuturor celor care le doresc, simplu şi adevărat, şi caută cele de sus. Dumnezeu să ne ajute să dorim după cele sfinte şi o să găsim pace şi linişte şi bucurie în vremurile acestea de încercare care sunt peste poporul nostru şi vom vedea împlinit cuvântul Scripturii: „Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor şi dreptatea ei şi toate celelalte se vor adăuga vouă”. Amin.

Arhim. Efrem: Cât de adevărat este, iubiţi fraţi, cele spuse adineaori de P. Sfinţitul, că cel mai mare eveniment din viaţa creştinului este a se găsi şi a se împărtăşi din această taină de negrăit a Sf. Euharistii. Sf. Liturghie este inima Bisericii, de aceea un credincios care este „viu” trebuie neapărat să dorească a fi prezent ca membru activ al Bisericii la Sf. Liturghie. De aceea cât de mult mă întristez când vin pelerini la Sf. Munte şi printre primele întrebări pe care le pun este dacă merg la biserică. De multe ori primim un răspuns care nu ne place: „Mergem, părinte, însă nu în fiecare duminică”. Când un suflet nu doreşte să fie prezent în adunarea euharistică a Bisericii, atunci ori este mort, ori pe moarte. De aceea, când am întâlnit odată un părinte, mi-a zis următorul lucru foarte important: „Când vin la mine diferiţi oameni şi vor să le dau sfaturi şi să-i îndrum spiritual, dacă merg regulat la biserică îi primesc. Dacă văd însă că nu merg regulat la biserică, nu doresc să am de-a face cu ei”. Şi mi-am zis: câtă dreptate are acest părinte, deşi poziţia lui pare severă. Cu toate acestea, potrivit legii duhovniceşti, condiţia de bază a experienţei lui Dumnezeu este prezenţa şi participarea la Sf. Liturghie. De aceea, vedeţi, centrul vieţii unei mănăstiri este Sf. Liturghie. Sufletul se trezeşte când începe să guste harul Duhului Sfânt. Trebuie să ştim că învăţătura ortodoxă, Biserica Ortodoxă, nu este o înşiruire de idei filozofice sau un cod al bunelor maniere, ci este o experienţă vie. De aceea şi psalmistul spune în mod clar: „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul”. Aşadar sufletul omului trebuie, pentru o viaţă corectă—căci viaţa corectă este o condiţie de bază—să se lepede de păcat şi o va face doar dacă trăieşte încontinuu pocăinţa. Va trăi această pocăinţă neîncetată dacă va trăi o neîncetată comuniune cu Dumnezeu. Cum dovedim, fraţilor, unei persoane că o iubim? Dovada că o iubim este faptul că ne amintim de ea. Iar dovada faptului că Îl iubim pe Dumnezeu este aducerea aminte de Dumnezeu neîncetat. Monahul trebuie să conlucreze din toată fiinţa lui, cu atotputernicul har al lui Dumnezeu. Iar îndată ce începe călugărul să dorească acel lucru, harul însuşi îl provoacă şi îl ajută, dându-i pe zi ce trece mai mult dor de Dumnezeu, aşa cum spune proorocul David: „Noaptea nopţii vesteşte ştiinţa”, adică pe zi ce trece sufletul monahului—şi al creştinului în general—atunci când este cu luare-aminte, simte o nouă experienţă a lui Dumnezeu. Vin de multe ori pelerini la Sf. Munte care ne întreabă din naivitate şi ignoranţă: „Oare nu vă plictisiţi să urmaţi zilnic acelaşi program, nu este o rutină pentru voi?” Iar noi le răspundem: „Programul mănăstirii poate părea o rutină văzut din afară. Lăuntric însă programul acesta este o continuă descoperire a lui Iisus Hristos Cel întrupat”. Sufletul care se nevoieşte, fraţii mei, are în fiecare zi o nouă experienţă a calităţilor lui Dumnezeu. Spunem că Hristos este iubitor de oameni, îndurător. Acestea nu sunt cuvinte goale, filologice, ci fiecare monah trebuie să aibă experienţa, să ştie gustul acestei bunătăţi a lui Dumnezeu. Bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu sunt fără margini, nesfârşite. De aceea programul monahului nu este o rutină, ci o continuă îndeletnicire spirituală în Duhul Sfânt, al cărei rod este o negrăită dulceaţă, o bucurie care nu se poate exprima prin cuvinte omeneşti.  Tocmai de aceea, fraţii mei, până şi împăraţii îşi lăsau tronurile şi se făceau călugări. Sf. Sava, arhiepiscopul Serbiei, împreună cu tatăl său, Sf. Simeon, atunci când şi-au părăsit tronurile şi au venit la Mănăstirea Vatopedi pentru a deveni monahi au simţit această realitate a împărtăşirii cu Dumnezeu. Plângeau continuu şi ziceau: „Păcat de anii petrecuţi pe divanul de voievod căci n-am cunoscut atunci lucrurile pe care le trăim abia acum”.

De aceea, fraţilor, mănăstirile trebuie să fie centre în care se adevereşte învăţătura Evangheliei. Pentru aceasta, datoria noastră, a monahilor, e foarte importantă. Şi vom da răspuns greu, deoarece chemarea pentru monahism este un lucru care nu se poate explica prin cuvinte omeneşti. Dumnezeu este Cel care-l cheamă pe om, într-un mod suprafiresc, a-L urma şi a se afunda la nesfârşit în adâncurile Duhului.

Acestea doresc cu smerenie să urez acestei obşti şi tuturor monahilor care sunt de faţă, a ne strădui sub acoperământul Născătoarei de Dumnezeu al cărei har este prezent astăzi prin icoana venită din Sf. Munte. Văd că această icoană care va rămâne la Mănăstirea Oaşa va deveni un centru de atracţie al creştinilor ortodocşi din toată România. Văd că această icoană va deveni izvor de tămăduiri, care va tămădui şi vindeca sufletele, deoarece aşa cum a spus şi PS Sa mai înainte, astăzi oamenilor le lipseşte mângâierea, alinarea sufletească. Poate că astăzi oamenii au ce mânca, cel puţin în Grecia, însă sunt oameni nemângâiaţi, nu au pace lăuntrică pentru că nu au învăţat să caute cele spirituale. Căci adevărata ordine a lucrurilor vieţii, fraţii mei, este ca mai întâi de toate să căutăm împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, iar toate celelalte se vor adăuga nouă. Îi vedem pe sfinţi—citindu-le cineva viaţa—că erau plini de necazuri, viaţa lor a fost plină de încercări. Însă nu erau trişti, pentru că dincolo de greutăţile pe care le aveau, era ascunsă dulceaţa Duhului Sfânt, dulceaţă care dădea sens vieţii lor. Sfinţii erau oameni ai veseliei şi ai bucuriei pentru că Hristos, fraţii mei, este Cel care ne dă o bucurie pe care nimeni nu ne-o poate umbri.

Mă rog, aşadar, ca sub acoperământul Născătoarei de Dumnezeu, cu toţii, fie monahi, fie mireni, să ne nevoim lupta cea bună ca să putem fi binefăcători atât ai sufletelor noastre, cât şi lumii întregi, pentru că cel mai mare binefăcător al lumii nu este cel care dă bani, nu este cel care ne ajută să intrăm în tot felul de programe ale Comunităţii Europene, ci este acela care se sfinţeşte pe el însuşi. Iar sfinţenia noastră este cea mai mare jertfă pentru lume şi cea mai înaltă expresie a dragostei pentru semenii noştri. Aşa cum spuneam ieri, adevărata iubire de oameni este o prelungire a iubirii de Dumnezeu. Amin, aşa să fie!

P. Melchisedec: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema”. Prea Sfinţite Părinte, Cinstite Părinte Efrem, cinstiţi oaspeţi, iubiţi credincioşi, ÎP Sa a vorbit despre cel mai mare eveniment: întâlnirea cu Dumnezeu. Gheronda Efrem a subliniat importanţa păstrării relaţiei strânse cu Dumnezeu prin iubire. Mie nu-mi rămâne decât să mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest eveniment duhovnicesc pe care l-am trăit împreună—şi preoţi şi credincioşi—înaintea lui Dumnezeu. Într-una din Evanghelii spune Mântuitorul că în vremurile din urmă dragostea multora se va răci. Astăzi, prin prezenţa PS Siluan prin prezenţa iubitului nostru Părinte Efrem şi a grupului de psalţi condus de dl. Anghelopoulos, simţim că un duh cald a pătruns şi a încălzit inima noastră. Prezenţa acestor oameni deosebiţi în mijlocul nostru a umplut inima noastră de râvnă pentru Dumnezeul Cel adevărat şi de dragoste pentru fraţii noştri. Pentru aceea Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest eveniment duhovnicesc de a fi în mijlocul nostru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care ne mângâie prin prezenţa ei, ne mângâie prin vederea prezenţei Maicii Domnului din icoană; ne-a încălzit inima şi ne-a umplut urechile de încântare corul care a cântat la Dumnezeiasca Liturghie şi ne-au încălzit inima şi iubiţii noştri părinţi PS Siluan şi Gheronda Efrem. De aceea mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste clipe pline de har. Şi să dea bunul Dumnezeu şi Preasfânta Stăpâna noastră să plecăm schimbaţi după această dumnezeiască liturghie, să plecăm mângâiaţi la casele noastre şi această căldură duhovnicească s-o împărtăşim şi fraţilor noştri care n-au putut să fie împreună cu noi. Domnul Dumnezeu să ne aibă pe toţi în pază.