Ορθόδοξη πίστη

Mai multe meduze au închis o centrală nucleară din Scoţia

10 Δεκεμβρίου 2011

Mai multe meduze au închis o centrală nucleară din Scoţia

În ultima perioadă, am văzut centrale nucleare închise din cauza cutremurelor, a incendiilor sau inundaţiilor, însă există şi alte ameninţări, menţionează The Atlantic.

Joi, ambele reactoare ale centralei nucleare Torness din Edinburgh (Scoţia) au fost închise, după ce mai multe meduze au înfundat ţevile care alimentează centrala cu apă.

După ce au închis centrala, lucrătorii au început deja operaţiunile de curăţare a filtrelor în care s-au prins meduzele, iar oficialii speră ca reactoarele să funcţioneze din nou la începutul săptămânii viitoare.

Reactoarele de la Torness sunt destul de avansate, fiind răcite în principal cu gaz, dar au nevoie şi de o anumită cantitate de apă de mare, pentru a se încadra în standardele de siguranţă. Apa este pompată în centrală direct din Marea Nordului, la care Edinburgh este port.

Una dintre teoriile pentru “invazia” meduzelor este că apele Mării Nordului s-au încălzit în mare parte, excepţie făcând zona dinspre coasta de est a Scoţiei, unde temperaturile au rămas mai mici. Astfel, meduzele ar fi migrat către această zonă.

“Locuitorii nu au fost puşi în nici un moment în pericol de închiderea centralei. Nu există niciun pericol legat de radioactivitate sau de poluarea mediului”, a declarat un purtător de cuvânt al EDF, compania franceză care administrează centrala de la Torness.

Totuşi, notează sursa, o parte dintre scoţieni s-au alarmat. The Atlantic notează că, dacă nu ar fi existat cutremurul şi tsunamiul din Japonia, din luna martie, această informaţie ar fi trecut, probabil, neobservată.

sursa: The Atlantic

www.pemptousia.ro