Mărturie Athonită în România – La Mănăstirea Antim (Ρουμανικά, Romanian)

PS Ciprian: Preacuvioase Părinte Stareţ, iubiţi prieteni din Grecia, suntem astăzi în postura de a vă găzdui la mănăstirea noastră. Este pentru noi o mare bucurie, pentru toată obştea Mănăstirii cu hramul Tuturor Sfinţilor, aşa numită a Sfântului Antim Ivireanul, ctitorul acesteia. Suntem cu atât mai bucuroşi cu cât astăzi se împlinesc trei săptămâni de la înmormântarea Părintelui nostru Stareţ, o mare şi faimoasă personalitate duhovnicească a României, Părintele Sofian Boghiu pe care Părintele Efrem l-a cunoscut personal. În acelaşi timp, dacă Dumnezeu ar fi îngăduit să trăiască până astăzi, ar fi împlinit patriarhala vârstă de 90 de ani. Pentru capitală şi pentru România întreagă, prezenţa Părintelui Sofian a fost o mare binecuvântare, deoarece răspândea pretutindeni o bună mireasmă duhovnicească. Avea foarte mulţi fii duhovniceşti, nu doar în capitală, ci în toată ţara, precum şi peste hotare. De aceea absenţa lui este pentru noi motiv de întristare. Pe de altă parte însă suntem mângâiaţi de gândul că în mod sigur Părintele Sofian, Stareţul nostru, se roagă acolo sus pentru noi. A fost un exemplu de vieţuire creştină şi ne-a lăsat mulţime de învăţături pe care Dumnezeu să ne învrednicească să le punem în practică.

Din păcate aţi sosit la noi seara, neavând vreme a vizita mănăstirea. După cum spuneam, ctitorul mănăstirii este Sfântul Antim Ivireanul, mitropolitul de atunci al Ungrovlahiei care a păstorit pe la sfârşitul veacului al X-lea, începutul veacului al XI-lea. Aşadar mănăstirea datează de la anul 1705. Cu toate că era georgian, vorbea însă româneşte. De la o vârstă fragedă a fost dus ca rob de către turci la Constantinopol unde, fiind înzestrat cu multe harisme, a crescut lângă Patriarhia Ecumenică şi a venit în Valahia pe timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Aici a învăţat, fiind foarte îndemânatic, numeroase îndeletniciri: tâmplărie, tipografie, aghiografie, imnografie. Era un intelectual strălucit, un bun teolog. Cu toate că era georgian, a învăţat limba română mai bine decât un român şi în timpul păstoririi sale a fost consacrată limba română ca limbă liturgică. A lăsat foarte multe cărţi, multe scrise de el însuşi, şi a fondat mai multe tipografii: la Bucureşti, la Mănăstirea Snagov, la Mănăstirea Râmnic. Acolo a şi fost ales episcop (1708) şi acolo a tipărit în jur de 50 de cărţi care pentru vremea aceea însemna foarte mult, cărţi scrise în limbile greacă, slavonă, română, arabă şi georgiană. Aşadar pentru Valahia Sfântul Antim a fost un om deosebit de luminat, bun teolog, care a lăsat o pildă foarte bună urmaşilor. Mai târziu a fost ales Mitropolit al Ungrovlahiei, iar la anul 1716 a fost martirizat de către turci. În anul 1714 a început domnia fanariotă, iar Mitropolitul a fost arestat de către turci şi dus către Adrianopole, dar pe drum a fost înecat în râul Mariţa. Trebuia de fapt să fie închis pe viaţă la Mănăstirea Sinai, însă a fost ucis. Cu toate că în conştiinţa poporului era cinstit ca sfânt, abia în anul 1992 l-a recunoscut Biserica locală. În Biserica Română doar de două ori au avut loc canonizări, la 1955 şi 1992.

Sfântul Antim este protectorul acestei mănăstiri şi al capitalei. Era un om care iubea mult săracii, de aceea în testamentul pe care l-a lăsat a poruncit să-i ajutăm pe săraci cu bani şi hrană, îndeosebi pe copiii care vor să înveţe carte şi nu au posibilităţi financiare. Mănăstirea a încercat să împlinească această poruncă şi, slavă lui Dumnezeu, lucrarea înaintează. Mănăstirea Antim se remarcă prin faptul că sfântul atrage aici foarte multă lume. Zilnic, de dimineaţa până seara vine multă lume şi participă la slujbe. Sâmbătă seara la Priveghere, duminica la Sfânta Liturghie şi de sărbători biserica şi curtea sunt pline de oameni. Aceasta se datorează, desigur, atât harului Sfântului Antim, cât şi faimei Părintelui Sofian care a păstorit obştea din anul 1950. Din păcate nu a putut fi înmormântat aici, aşa cum ar fi vrut cei mai mulţi, deoarece Părintele însuşi, în urmă cu mulţi ani, alesese o altă mănăstire unde este înmormântat şi fratele său, de asemenea călugăr. Aşa că l-am dus la Cernica, la o depărtare de 60 de kilometri. Exact acum trei săptămâni a avut loc înmormântarea.

Iată aşadar că Dumnezeu ne-a învrednicit să organizăm această cină, a fost o bucurie pentru noi că sunteţi prezenţi, însă am vrut să-i dăm şi acest caracter de pomenire, iar dumneavoastră să vă rugaţi pentru Părintele Sofian. Să fiţi siguri că, deşi majoritatea nu-l cunoaşteţi, el ne are pe toţi în rugăciune. A vizitat şi Grecia, şi Siria de multe ori, pentru că era aghiograf, moştenind harisma Sfântului Antim. Aşadar, pentru toţi membrii obştii este o mare bucurie că v-aţi oprit astăzi la noi.

De asemenea îi mulţumim Părintelui Stareţ Efrem pentru vizită, îndeosebi eu personal, deoarece abia acum l-am cunoscut, spre ruşinea mea. În 1996 când am vizitat Athosul şi mănăstirea Vatopedi nu l-am întâlnit. Pe atunci mă aflam pentru studii la Salonic. Mă bucur că v-am cunoscut şi vă mulţumim mult şi pentru concertul extraordinarului Cor Bizantin al domnului Anghelopoulos. Părinte Stareţ, vă mulţumim şi pentru cuvintele duhovniceşti pe care ni le-aţi adresat la Facultatea de Teologie, precum şi în Rotonda Patriarhiei. Să fiţi siguri că totdeauna veţi fi bineveniţi la mănăstirea noastră. Vă urez în continuare un bun pelerinaj, iar Dumnezeu să vă învrednicească de multe roade duhovniceşti, atât pentru dumneavoastră, cât îndeosebi pentru credincioşii care vor asculta cântările Corului şi cuvintele duhovniceşti al Părintelui Stareţ.  

Arhim Efrem: Şi noi vă mulţumim pentru invitaţia la cina de pomenire a Părintelui Sofian. Cina cea duhovnicească a avut loc în Rotonda Patriarhiei unde a cântat Corul Bizantin. Noi am rămas impresionaţi de evlavia credincioşilor români, de aceea, aşa cum am mai spus, cred că Biserica Română va reveni repede pe drumul cel bun, cu toate că comunismul a creat multe probleme. Cred însă că Dumnezeu va ajuta spre o bună duhovnicie în ţară, iar Prea Sfinţia Voastră, care ştiţi greceşte şi aţi studiat în Grecia, să-i ajutaţi pe tineri să studieze teologia la noi deoarece Grecia, cuprinzând şi Sfântul Munte, este centrul Ortodoxiei. De altfel, românii, la fel ca şi grecii, sunt romní, prin acest nume înţelegând toţi ortodocşii. De aceea ortodocşii continuă să cinstească Patriarhia Roméică de la Constantinopol. Noi vă mulţumim pentru găzduire. Credem că vom avea, aşa cum aţi spus, multe roade duhovniceşti în acest pelerinaj şi ne vom ruga îndeosebi pentru dumneavoastră care de curând aţi devenit episcop, ridicând această cruce grea a arhieriei. Mulţi, desigur, visează şi vânează arhieria, dar nu ştiu sărmanii câte vor pătimi! De aceea, de multe ori atunci când este hirotonit un episcop primeşte laude şi felicitări, însă ar trebui să-l plângă, deoarece crucea arhieriei este deosebit de grea şi arhiereul de multe ori nu va putea dormi din pricina dificultăţii problemelor apărute. Dacă este însă un om credincios, atunci va întâmpina problemele cu credinţă şi cu încredere în Pronia lui Dumnezeu. Conducerea pastorală este foarte grea, lucru pe care îl ştiu şi eu din proprie experienţă. Mulţi ne laudă că suntem la conducere, însă responsabilitatea aceasta este foarte mare. Harul lui Dumnezeu este însă cel care ne va ajuta, deoarece „este mai mare Cel dintru noi, decât cel din lume”. Ne bucurăm mult că v-am cunoscut.

PS Ciprian: Cu adevărat, crucea arhieriei este foarte grea. Însă am pornit la drum cu gândul la Dumnezeu. Nu puteam face altfel: să refuz această responsabilitate ar fi părut Sfântului Sinod ca neascultare. Nu am căutat arhieria. M-am lăsat însă în voia lui Dumnezeu. În acel moment nu mă gândeam la nimic altceva, decât ca Dumnezeu să-mi dea înţelepciune, putere, să mă întărească spre săvârşirea acestei mari lucrări. La hirotonie, toţi mi-ai urat felicitări. Unul însă mi-a zis: „Condoleanţe!”, lucru care mi-a plăcut mai mult ca orice, deoarece a exprimat un adevăr. Trebuie să conştientizăm însă că Dumnezeu este cel care împarte responsabilităţile. Nu ne simţim noi mai vrednici decât alţii, ci atunci când Domnul doreşte să luăm acest jug trebuie să răspundem afirmativ cu smerenie şi frică de Dumnezeu, deoarece trebuie ca până la urmă cineva să ridice şi această cruce. Ce bine ar fi fost dacă doar am fi slujit zilnic, ori măcar duminica şi de sărbători. De luni însă până sâmbătă ridicăm tot greul, deoarece Biserica ne cheamă a găsi rezolvări la problemele grele ale societăţii noastre. Toţi privesc către Biserică pentru a afla soluţii. Însă Dumnezeu ne va întări…

Arhim. Efrem: Amin!