Mărturie Athonită în România – Liturghie la Sf. Mănăstire Râmeț (Ρουμανικά, Romanian)

Arhim. Efrem: Fraţii mei, trăim în aceste zile o bucurie deosebită a sărbătorii. Ieri, la privegherea la care a asistat chiar Născătoarea de Dumnezeu, în această biserică frumoasă, dar şi astăzi, în Sfânta Liturghie, ne îndreptăm către dânsa minţile şi inimile noastre.

Prezenţa icoanei Pantanassa la Râmeţ va rămâne în istoria mănăstirii ca un eveniment de seamă. Fie ca Maica Domnului să ne deschidă tuturor minţile, dar îndeosebi nouă, monahilor, astfel încât cu fiecare zi care trece să înţelegem marea personalitate a Maicii Domnului. Nu trebuie să uităm niciodată ascultarea pe care a făcut-o Maica Domnului, deoarece trebuie să ştim, fraţii mei, că ascultarea îl costă pe om. Când Arhanghelul Gavriil a  venit la Născătoarea de Dumnezeu şi i-a spus că-L va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, dânsa a cerut doar o simplă lămurire, zicându-i Arhanghelului: „Cum va fi mie aceasta, de vreme ce nu cunosc bărbat?” Sfântul Arhanghel Gavriil i-a dezlegat îndată nelămurirea spunându-i că „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi te va umbri”. Iar atunci Maica Domnului a spus un cuvânt celebru: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”. Sfinţii Părinţi subliniază cu claritate că Duhul Sfânt a venit într-însa îndată după rostirea acestor cuvinte. De aceea astăzi Maica Domnului este cinstită în toată Biserica, ca nici un alt om de pe pământ, deoarece de bunăvoie a ascultat întru totul de voia lui Dumnezeu.

După această ascultare pe care a făcut-o, au început ispitele. Până chiar şi logodnicul Iosif avea gânduri de îndoială asupra ei, astfel încât voia să o lase pe ascuns. De aceea am spus înainte că ascultarea îl costă pe om. Noi, care suntem monahi şi încercăm să-i urmăm Maicii Domnului—care, aşa cum spuneam ieri seară, este cea dintâi monahie—trebuie să ne tăiem voia întru toate şi niciodată să nu confundăm ascultarea cu logica. Am venit la mănăstire ca să urmăm o viaţă suprafirească şi deci în viaţa noastră logica nu are loc. Iar aceasta o vom reuşi numai folosind puternica armă care se numeşte credinţă. Nu mă refer la credinţa în Dumnezeul Cel în Treime, aceasta este o condiţie de bază şi se presupune că o avem. Ci mă refer la credinţa în ajutorul lui Dumnezeu, credinţa „vederii lui Dumnezeu”, după cum o numeşte Sfântul Isaac Sirul. Avva Isaac spune că atunci când omul începe să se nevoiască lupta cea bună, primul lucru pa care-l simte în Duhul Sfânt este prezenţa şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Iar atunci mintea lui se luminează astfel încât în toate aspectele vieţii să caute să înţeleagă ajutorul şi pronia lui Dumnezeu. Iar când simte, în Duhul Sfânt, această prezenţă a proniei lui Dumnezeu, atunci sufletul său se linişteşte, apare o „nemişcare” duhovnicească. Astfel încât nu se mai tulbură, nu se mai întristează, ci le primeşte pe toate—bune sau rele—ca fiind date prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Atunci sufletul se roagă lui Hristos cu pace, pentru că, fraţilor, numai rugăciunea care se face cu pace este bine plăcută lui Dumnezeu. Vedem şi la Sfânta Liturghie că prima rugăciune a diaconului este „Cu pace Domnului să ne rugăm”.

Mă rog aşadar, din tot sufletul, ca harul deosebit al Maicii Domnului, care în aceste două zile a binecuvântat această mănăstire, să ne ajute astfel încât să umblăm în ascultare şi să dobândim pacea lui Hristos, adică să Se sălăşluiască în sufletul nostru Însuşi Hristos, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare, pentru că Hristos este pacea noastră, după Sfântul Apostol Pavel. Iar dacă noi vom deveni oameni ai păcii, atunci—cum spune şi Sfântul Serafim de Sarov—fără să băgăm de seamă, oamenii care vor fi lângă noi, îndată ce ne vor zări, îşi vor afla pacea sufletească. Fraţii mei, misiunea noastră, a călugărilor, este foarte mare, deoarece nu numai prezenţa unui adevărat om al lui Dumnezeu aduce pace în suflet, ci chiar simpla aducere-aminte de un om duhovnicesc provoacă pace sufletească. De aceea misiunea noastră este atât de importantă, pentru că astăzi este ceasul monahismului. Nu pentru că monahismul vrea să călugărească lumea, însă în vremurile în care trăim, când lumea trece printr-o mare criză, monahismul aduce mesajul Evangheliei într-un mod trăit, simţit. Mă rog, aşadar, să izbutim cu toţii aceasta, pentru ca Tatăl nostru Cel din ceruri să fie slăvit. Amin.