Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? (Ρουμανικά, Romanian)

„Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu singur eşti Dumnezeu care faci minuni” (Psalmul 76, 14-15)

Iubiţii mei, astăzi este mare sărbătoare şi praznic. Este sărbătorit Duhul. Nu doar Duhul. Există duhul cu „d” mic şi Duhul cu „d” mare.

În Sfânta Scriptură duh (cu „d” mic) se numeşte aerul, care este pe de-o parte nevăzut, dar este simţit prin lucrările sale. În alte locuri, duh este numit omul, sufletul omului, mai ales când se au în vedere cele mari şi înalte. De asemenea, duhuri nemateriale se numesc îngerii şi arhanghelii. Dar în vârful tuturor duhurilor imateriale este Dumnezeu. Aceasta este descoperirea Sfintei Scripturi. Acolo, există acel cuvânt foarte important pe care l-a spus Hristos lângă fântâna din Sihar: „Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 23). Duh este Dumnezeu. Şi Duh Sfânt (cu „d” mare) se numeşte în special a Treia Persoană a Dumnezeirii, a Dumnezeului Treimic. Adică Duhul cel Sfânt, pe Care-L sărbătorim astăzi nu este un mit, o poveste, o teorie, o idee platonică sau altceva, ci este o entitate, un ipostas, o persoană.

***

Fraţii mei, cine simte măreţia zilei de astăzi? Să fim sinceri. Reci şi indiferenţi stăm înaintea acestei mari taine. De ce? Ce se întâmplă? Răspund printr-un exemplu. Cine şi-a pierdut simţul mirosului, chiar dacă îl pui într-o grădină plină de flori, nu simte nicio bună-mireasmă, nici un parfum. Şi cine şi-a pierdut simţul auzului, chiar dacă îl pui înaintea unui concert de Beethoven, nu aude nimic. Şi cine şi-a pierdut văzul, nu este în stare să vadă ce măreţie are răsăritul soarelui. Aşadar, după cum aceştia care şi-au pierdut simţurile nu îşi dau seama de măreţiile naturii, în acelaşi fel şi cei care şi-au pierdut credinţa ortodoxă, al şaselea simţ, nu este cu putinţă să simtă măreţiile lumii metafizice, de dincolo, duhovniceşti.

Dar acum, nu suntem doar reci şi indiferenţi în faţa tainei Sfintei Treimi şi a Sfântului Duh, în mod deosebit. În zilele noastre au apărut şi batjocoritori, zeflemisitori şi hulitori ai Sfântului Duh. Niciodată în istoria neamului nostru n-a mai fost un astfel de fenomen. Ca să vă daţi seama de dimensiunea blasfemiei, vă spun următoarele: Constituţiile Patriei noastre de la 1821 până astăzi, toate, au ceva unic în lume. În timp ce constituţiile celorlalte popoare încep cu „În numele poporului” sau altceva asemănător, cea elină este singura Constituţie care începe cu „În numele Sfintei şi Celei deofiinţă şi de Viaţă-Făcătoarei şi Nedespărţitei Treimi…”. Acestea mărturisim: că mai presus de prim-ministrul şi de preşedintele statului, mai presus de toate este Sfânta Treime. Sfântă Treime, miluieşte lumea! Dar dacă aceasta este credinţa strămoşilor noştri, s-a găsit acum unul care în scrierile lui îşi bate joc şi-şi râde în cel mai ruşinos mod de Sfânta Treime. Şi, cu toate acestea, lucrările acestui om se predau în şcolile noastre, ca să se plăsmuiască o nouă generaţie, care să nu creadă în Sfânta Treime. Acest scriitor este Kazantzakis, pe care mulţi îl admiră.

Am ajuns un popor al contradicţiilor. Dacă pe de-o parte mărturisim că la cel mai înalt nivel este Sfânta Treime, pe de altă parte permitem unora nu doar să nege suprema taină, ci şi să o hulească. Dar cine nu crede în Dumnezeu, va crede în diavol. Şi omenirea de azi, cum a spus un filozof francez, nu crede în Sfânta Treime. Crede –în ce? Într-o altă treime – satanică. Care este treimea satanică? Trei dumnezei – trei idoli. Unul este banul, cei 30 de arginţi, mamona. Al doilea este pumnul, care se ridică să-l zdrobească pe adversar, violenţa. Şi al treilea este sexul, plăcerea ruşinoasă a trupului. În această treime satanică, astăzi, cred mulţi.

Dar eu nu mă adresez necredincioşilor. Mă adresez credincioşilor. Şi rog pe Sfânta Treime, ca această scânteie a credinţei să nu se stingă, ci să se facă flacără de foc, ca acele limbi care s-au arătat în foişor, când a coborât Duhul Sfânt peste cei doisprezece ucenici neînvăţaţi.

Cei doisprezece apostoli au reuşit o operă mai mare decât a lui Platon şi a lui Aristotel. Mai mare decât a Marelui Alexandru. Au renăscut lumea. Cum, cu ce putere? Numai cu puterea lui Dumnezeu. „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru; Tu eşti Dumnezeu care faci minuni (singur)” (Psalm 76, 14-15).

Este de necuprins (cu mintea) taina Cincizecimii, aşa cum cântă Biserica noastră: „Şi taina câtă este? Cât de mare şi cinstită!” (Stihira de la Vecernia Cincizecimii). Sfântul Augustin, părintele Apusului şi al lumii întregi, unul din cele mai geniale zece spirite ale umanităţii, a filozofat asupra tainei Sfintei Treimi. Şi, la sfârşit, concluzia lui care a fost? Predau armele, este cu neputinţă ca mintea omenească pătrundă în această mare taină… Dacă se poate ca într-un pahar de apă să încapă marea, atunci va fi cu putinţă ca şi mintea limitată a omului să înţeleagă marea taină. Suntem nişte viermi, care se târăsc înaintea sfintei taine, şi doar prin antenele credinţei ne apropiem de ea şi plecând genunchiul zicem: Sfântă Treime, miluieşte lumea! Sfântă Treime, miluieşte şi patria noastră, care s-a ridicat „în numele Sfintei şi Celei deofiinţă şi de-viaţă-Făcătoarei şi Nedespărţitei Treimi”. De aceea, câtă vreme vor exista stelele şi va răsări soarele şi vor curge râurile şi vor înverzii laurii, poporul nostru, poporul elin, nu se va închina treimii satanice, nici banului, nici plăcerii, nici violenţei. Va crede în Sfântul Duh, cel închinat, în vecii vecilor.

***

Înainte de a încheia vreau să vă prezint o imagine vizuală despre bogăţia binecuvântărilor Sfântului Duh. În capitolul 47 din Profetul Iezechiel există următoarea vedenie. Profetul vede în partea de răsărit a Templului Cetăţii Domnului ieşind un firicel de apă şi alcătuind un râu. La început râul curge liniştit şi apa lui ajunge până la gleznele profetului. După o anumită perioadă de timp, curgerea începe să crească şi ajunge până la coapsele lui. După puţin se înalţă şi mai mult şi îi acoperă mijlocul. În sfârşit, după ce se măreşte continuu, face râul de netrecut. Profetul se minunează şi uimirea lui devine din ce în ce mai mare, atunci când în dreapta şi în stânga malurilor râului vede crescând o grădină preabogată şi pururi verde, o mulţime de copaci şi roadele lor bogate. Şi atunci când râul ajunge la gurile lui de vărsare, curgerea lui de viaţă făcătoare face marea să se umple de peşti. Peşti din belşug, iar echipajele de pescuit îşi aruncă mrejele şi pescuiesc.

Ce înseamnă vedenia? Care este râul acesta? Este Biserica noastră. A pornit de la un mic firicel de apă, o mână de pescari analfabeţi. Cei doisprezece s-au făcut o sută două zeci, cei o sută două zeci – trei mii, cei trei mii – cinci mii, cei cinci mii – milioane. Astăzi, oriunde vă duceţi, fie în Sahara, fie la Polul Nord, există creştini ortodocşi care cred. Şi pe cele cinci continente, sufletele cele mai nobile cred în Evanghelie ortodox. Dintr-un mic firicel de apă s-a făcut acest râu mare şi nesecat, Sfânta noastră Credinţă. „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru; Tu eşti Dumnezeu care faci minuni (singur)”.

Şi nu doar cantitativ, ci şi calitativ a crescut creştinismul. Şi aceasta este cel mai important. Necredinciosule şi ateule, vino să-mi explici un fenomen: poate un iepure să se transforme în leu? Şi totuşi s-a întâmplat. Cine a fost iepurele? Petru. Acesta, care s-a temut în faţa unei slujnice şi s-a lepădat, astăzi propovăduieşte înaintea lumii întregi!

***

Nu există, fraţii mei, nu există o altă credinţă ca a noastră, nu există nimic ca măreţia Sfintei Treimi. Credeţi! Şi chiar dacă întreaga lume va îngenunchea şi se va închina treimii diavolului, voi să nu îngenunchiaţi! Şi astăzi, şi mâine, şi în veci să vă închinaţi Sfintei Treimi. Preasfântă Treime, miluieşte lumea. Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, acoperă-i pe copiii Tăi. Amin.

† Episcopul Augustin

Trad. M.L., http://www.augoustinos-kantiotis.gr/?p=12291