Sfântul Gherman şi Prespa (12 mai) (Ρουμανικά, Romanian)

Predică a Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfântului Gherman, Patriarhul Constantinopolului

Iubiţii mei, Biserica cinsteşte acele suflete viteze, care şi-au arătat iubirea lor faţă de Hristos. Cinsteşte, de pildă, pe acele femei viteze, pe purtătoarele de miruri, care în noaptea Sâmbetei celei Mari, spre Duminică s-au dus pe înfricoşătoarea Golgotă, unde era mormântul lui Hristos, ca să se închine; şi ele au auzit primele mesajul că Hristos a înviat. Aceste femei nu s-au temut de nimic. Cine crede cu adevărat în Hristos are un suflet viteaz. Credinţa şi laşitatea nu sunt compatibile. Unde este credinţă, acolo este şi îndrăzneală şi curaj şi bărbăţie.

Un minunat exemplu de bărbăţie creştină ne dă şi un sfânt, căruia Biserica noastră îi sărbătoreşte pomenirea pe 12 mai. Este Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului. Îl sărbătoreşte anual în părţile noastre, în Prespa, un minunat sat care-i poartă numele, satul Sfântul Gherman. Acestui sfânt îi vom închina această scurtă omilie a noastră. Creştinii mei, luaţi aminte.

Sfântul Gherman, a trăit într-o perioadă tulbure a Imperiului Bizantin. A trăit pe vremea în care groaznicii duşmani ai Ortodoxiei, iconomahii, au vrut să arunce icoanele din toate bisericile, pentru că nebunii credeau că închinându-se icoanelor se închină la idoli.

Sfântul Gherman s-a născut în Constantinopol în veacul al optulea. Tatăl lui era unul din acei străluciţi demnitari (axiomatikos) care slujiseră în slăvita armată a lui Heraclie. Heraclie, după cum se ştie, a fost acel împărat credincios care i-a învins pe perşi şi a adus înapoi cinstita Cruce. În zilele acestui slăvit împărat, cetatea a fost salvată de atacul barbarilor şi din recunoştinţă faţă de Apărătoarea Doamnă (Apărătoarea Generalissimă), Preasfânta Fecioară Maria, s-a cântat atunci pentru prima oară Imnul Acatist. În acel mediu evlavios a trăit tatăl Sfântului Gherman. Dar, atunci când după moartea lui Heraclie a venit un alt împărat, acesta l-a urât şi l-a izgonit pe tatăl Sfântului, a poruncit să fie arestat şi ucis cu acuzaţia falsă că plănuia o revoluţie împotriva împăratului. Întreaga familie a tatălui, rude şi prieteni, au fost prigoniţi. Atunci, micul Gherman a fost pedepsit şi el. A suferit o groaznică pedeapsă. L-au făcut eunuc, ca să-l facă un inutil. Dar ceea ce de lume se considera o catastrofă, pentru Gherman a fost o fericire, pentru că a fost izbăvit de groaznica ispită a trupului, care chinuieşte pe cei mai mulţi oameni, şi şi-a închinat tot restul vieţii lui studierii Scripturii şi rugăciunii. A ajuns un tânăr distins, care se remarca prin respectul, cinstea, cunoaşterea, ştiinţa şi, mai înainte de toate, frica lui Dumnezeu. Din dorinţa de a-I sluji lui Dumnezeu a devenit cleric; mai întâi diacon, apoi preot şi mai târziu episcop. Ca Episcop de Cizic a strălucit prin cuvânt şi faptă. Faima lui se întinsese pretutindeni. Şi de aceea, când tronul Patriarhului Constantinopolului a fost văduvit, poporul şi clerul au cerut ca Episcopul Gherman al Ciziculului să devină Patriarh al Constantinopolului. Şi astfel, Patriarh al Constantinopolului a devenit Sfântul Gherman. Ca Arhiepiscop l-a imitat pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care şi el, cu vreme în urmă, fusese Arhiepiscop al Constantinopolului „prin alegerea clerului şi a poporului”. Sfântul Gherman a dezvoltat o activitate bisericească importantă. Nu a lăsat nicio duminică şi nicio mare sărbătoare fără să predice cuvântul lui Dumnezeu. Poporul alerga şi asculta predicile lui, predici care aduceau lacrimi în ochii păcătoşilor. Sfântul Gherman avea în plus şi harisma poeziei. Adică a alcătuit tropare şi imne spre cinstea lui Hristos, a Maicii Domnului şi a Sfinţilor. Erau foarte frumoase. Şi până astăzi se cântă opere poetice ale Sfântului Gherman la diferite sărbători de peste an.

Dar iubitul Patriarh al Constantinopolului nu a rămas multă vreme în tron. Nici doi ani nu împlinise din ziua în care devenise Patriarh. Deoarece Gherman a intrat în conflict cu împăratul Leon Isaurul. Acesta era un groaznic iconoclast. Împărat mândru, obraznic şi sever, Isaurul l-a chemat pe Patriarhul Gherman la palat şi i-a cerut să emită un decret împotriva sfintelor icoane. În zadar Patriarhul a încercat să-l convingă că pretenţia lui este absurdă. Împărate, i-a spus, este inadmisibil să intervii în treburile bisericeşti. Treburile bisericeşti sunt conduse de Sinoadele episcopilor, şi mai ales că este vorba despre teme foarte serioase, cum este tema icoanelor, se cuvine să se convoace un Sinod Ecumenic şi el să hotărască. Cine sunt eu, ca să iau o astfel de hotărâre, contrară Predaniei Bisericii? Şi a încheiat: Dacă sunt un Iona, aruncaţi-mă în mare. Află însă, că fără hotărârea unui Sinod Ecumenic nu pot să fac nimic. „În afara Sinodului Ecumenic, împărate, nu pot să înnoiesc sau să inovez în credinţă”.

Şi pentru că împăratul stăruia în pretenţia lui absurdă şi blasfemiatoare, Sfântul Gherman a preferat părăsească tronul decât să facă voia împăratului şi să rămână în tron. Pentru Sfântul Gherman tronul nu era un scop; era un mijloc pentru a se lupta pentru credinţa ortodoxă. Sfântul Gherman s-a dus în biserică, s-a rugat şi şi-a scos omoforul, l-a lăsat pe Sfânta Masă şi a plecat şi s-a dus în afara cetăţii la o locuinţă părintească, unde a rămas până la moartea sa.

Sfântul Gherman s-a dovedit unul din cei mai eroici Patriarhi ai Constantinopolului, şi prin exemplul său continuă şi până astăzi să înveţe episcopi şi patriarhi, că trebuie să fie gata pentru credinţă să-şi jertfească până şi tronurile şi viaţa. Altfel, vor fi nevrednici de a purta numele de conducător duhovnicesc în biserică. Se vor face vânzători şi trădători. Şi vai de ei!

***

Iubiţii mei! În regiunea noastră, după cum am spus, există în Prespa un sat minunat, care are numele Sfântului Gherman şi sărbătoreşte în fiecare an, pe 12 mai, ziua pomenirii Sfântului. Acest sat era odată mare. Avea peste 3000 de locuitori şi era şi reşedinţa Episcopului de Prespe. Acum este un sat mic, care nu are mai mult de 400 de locuitori. Biserica Sfântului Gherman din sat este un monument arheologic, despre care specialiştii spun că a fost construită în secolul al X-lea, într-o epocă în care credinţa ortodoxă strălucea şi întreaga regiune Prespe era plină de sihăstrii săpate în stâncile sălbatice ale Prespei Mari, pe care le vedeţi acum că stau ca nişte cuiburi de vulturi pustii şi plângi şi suspini. Ah, de s-ar întoarce iarăşi acei ani ai credinţei! Unde este credinţă, acolo este şi măreţie. Unde este necredinţă, acolo este şi ticăloşie şi nefericire şi nimicire.

Trad. din elină: M.L.; sursa: “Myripnoa anthi”