Omilie la Sfântul Teofan Mărturisitorul (12 martie) (Ρουμανικά, Romanian)

EXILAT ÎN SAMOTRACIA

Biserica, iubiţilor, Biserica este ca şi cerul. Cerul este plin de stele. Unele sunt mici, altele sunt mari. Toate strălucesc noaptea. Ziua străluceşte cea mai mare stea, care se numeşte soare. Aşa este şi Biserica: un cer, un cer duhovnicesc. Soare este Hristos. Stele sunt sfinţii. Sfinţii strălucesc pe tăria duhovnicească a Bisericii. Strălucesc prin învăţătura lor, prin viaţa lor, prin minunile pe care le fac. Stelele se deosebesc una de cealaltă. Şi sfinţii se deosebesc unul de altul în cinste şi-n slavă. Fiecare din sfinţi are propria strălucire şi propriile harisme. Nenumărate sunt stelele. Nenumăraţi sunt şi sfinţii.

Unul din aceşti sfinţi este şi Sfântul Teofan Mărturisitorul, căruia Biserica noastră îi sărbătoreşte pomenirea pe 12 martie. Acestui sfânt îi închinăm această scurtă omilie a noastră. Dacă vom fi atenţi, vom primi mult folos.

Vorbim simplu, pentru că vrem să ne înţeleagă toţi, până şi cei care nu ştiu carte. Poate că cineva, care face pe învăţatul şi înţeleptul, nu se va mulţumi cu aceste cuvinte simple, ci va dori să audă filozofii, minciuno-filozofii. Dar cu ce se va folosi poporul din minciuno-filozofii? Cu ce se va folosi şi el însuşi? Noi vom vorbi cu limba cu care au vorbit în lume pescarii Galileii, ucenicii şi apostolii lui Hristos.

***

Sfântul Teofan Mărturisitorul a trăit în secolul al VII – lea d.Hr. S-a născut în Constantinopol. Părinţii săi erau bogaţi şi aveau relaţii la palat. Voiau să-şi vadă copilul evoluând social şi urcându-se la înalte demnităţi şi poziţii. Chiar dacă avea chemare spre viaţa călugărească, părinţii lui l-au constrâns să se căsătorească. L-au căsătorit cu o fată aleasă, Irina. A trăit cu ea opt ani. A trăit în iubire şi înţelegere cu ea. Au fost un cuplu iubit. Făceau împreună rugăciunea, citeau Scriptura, mergeau la biserică şi-şi îndeplineau toate îndatoririle lor religioase.

Cu cât anii treceau cu atât mai mult iubirea faţă de Hristos se mărea. Dar în anii aceia avea loc o groaznică prigoană împotriva creştinilor ortodocşi, care venerau sfintele icoane, iar Teofan şi femeia lui au luat hotărârea comună să lase lumea şi să se ducă la mănăstire. Irina s-a dus într-o mănăstire de maici. Teofan s-a dus foarte departe. S-a dus pe vârful unui munte, care se află în marginea Mitilinei, în Singrio. Acolo şi-a ridicat o chilie şi vedea doar munţii şi marea. Om nu călca pe acolo. Teofan era tot numai rugăciune. A trăit şase ani o viaţă foarte aspră, încât ar crede cineva că cel care trăieşte astfel nu este om, ci înger. După mai mulţi ani a plecat de acolo şi s-a dus în alt loc; a ridicat o mănăstire renumită, în care mulţi dintre cei care erau prigoniţi şi urmăriţi pentru credinţă alergau şi îşi aflau ocrotirea.

Iconomahii dominau atunci. Împăratul iconomah Leon al V – lea, numit şi Armeanul, l-a chemat pe Teofan şi a încercat prin cuvinte linguşitoare să-l facă şi pe el iconomah. I-a promis să-i dea oricâte monezi de aur ar dori şi să dispună de ele cum vrea. L-a şi ameninţat însă că, dacă nu-l va asculta, îl va spânzura pe un lemn şi-l va lăsa să-l mănânce corbii. Dar pe Sfântul Teofan nici ameninţările, nici promisiunile nu l-au făcut să-şi schimbe credinţa. Tot aurul din lume să mi-l dai, a spus împăratului, nu mă lepăd de credinţa mea şi de moarte nu mă tem. Să pregăteşti acum lemnul şi să mă spânzuri. Tot ce vrei să faci, fă mai repede.

Împăratul, după ce a văzut că nu poate să-l constrângă nici cu promisiuni, nici cu ameninţări, l-a trimis la patriarh. În vremea aceea patriarh era unul care se numea Ioan Prezicătorul. Patriarhul acesta era iconomah. La acesta l-a trimis pe Teofan. Patriarhul o făcea pe înţeleptul şi pe ritorul şi credea că prin sofismele şi ritorismele lui va combate argumentele Sfântului Teofan şi-l va face şi pe el iconomah. Multă vreme a discutat cu el, dar Sfântul Teofan îl biruia în discuţii pe patriarh, iar iconomahul patriarh, mânios din cale afară, l-a trimis pe Sfântul Teofan înapoi la împărat şi l-a sfătuit: Împărate, acest om nu-şi schimbă cugetele; mai uşor este să înmoi fierul şi să-l faci ceară decât să-l schimbi pe Teofan.

Într-adevăr, Sfântul Teofan era tare ca fierul, nu s-a schimbat. Împăratul a poruncit să-l închidă în temniţă. Dar şi dinăuntrul temniţei nu înceta să propovăduiască Ortodoxia; doi ani a rămas întemniţat şi a suferit multe şi grele încercări. Ca să nu se mai audă deloc glasul lui, împăratul l-a scos din închisoare şi l-a trimis în exil. L-a trimis într-o insulă, în Samotracia, care se află la câteva ore depărtare de Alexandroupoli. Acolo a trăit ultimele zile ale vieţii lui. A trăit doar 23 de zile. După aceea şi-a încredinţat duhul. Moaştele lui au fost îngropate în insula Samotracia.

***

Iubiţii mei! Există mulţi care, dacă le spui să trăiască conform cu câte n-a poruncit Hristos, imediat îţi răspund: Noi, zic, nu putem să facem cele pe care le zice Evanghelia, nu suntem călugări, trăim în societate, avem femeie şi copil.

Dar iată, Sfântul Teofan a avut femeie, opt ani a trăit în societate şi nu a uitat niciuna din îndatoririle lui creştine. Casa lui a făcut-o biserică. Bărbat şi femeie citeau Sfânta Scriptură, se rugau şi se îngrijeau să facă milostenie şi să facă bine aproapelui în orice chip. Astfel au dovedit că nunta nu este o piedică în credinţă şi virtute. Dimpotrivă, nunta, când există bună dispoziţie şi voinţă, poate să ajute pe om să-şi corecteze caracterul şi să devină om al lui Dumnezeu. Câţi oameni, care înainte de nuntă erau fiare sălbatice, n-au devenit după nuntă liniştiţi şi caractere paşnice!

Dar superior nunţii este altceva: este viaţa feciorelnică, este viaţa pe care o închină un bărbat sau o femeie în întregime lui Dumnezeu. Este o viaţă de iubire înflăcărată şi dumnezeiască, iubire care învinge orice altă iubire pământească şi aceasta ne învaţă Sfântul Teofan. Îşi iubea femeia, dar mai mult L-a iubit pe Dumnezeu şi, de aceea, în acele zile grele în care a trăit, ca să poată să apere mai bine credinţa sa, a lăsat lumea şi s-a dus în pustie. Acolo, Teofan şi-a întărit credinţa cu posturi şi rugăciuni şi astfel împuternicit duhovniceşte a coborât în lume şi a apărat Ortodoxia cu cuvântul şi prin sângele său.

Iubiţilor, să ascultăm cuvintele Evangheliei, care vorbeşte despre post, rugăciune şi milostenie (Matei 6, 1-18). Să-l imităm pe Sfântul Teofan şi pe sfânta lui soţie, să ne întărim sufletul cu aripile postului, rugăciunii şi milosteniei, ca să putem să zburăm sus, în cer, unde sunt toţi sfinţii mucenici trăiesc viaţa fericită şi veşnică!

+MITROPOLITUL AUGUSTIN KANDIOTIS

Traducere din elină: monahul Leontie