Psalmul 16 (Ρουμανικά, Romanian)
12 Ιανουαρίου 2010
Rugăciune lui David
Αscultă, Doamne, dreptatea mea, ia aminte la rugămintea mea, 2auzi rugăciunea mea din buze fără viclenie. 3De la faţa Ta judecata mea să iasă, ochii mei să vadă cele drepte. 4Cercat-ai inima mea, cercetat-ai în noapte, lămuitu-m-ai cu foc şi nu s-a aflat întru mine nedreptate, 5ca să nu grăiască gura mea lucrurile oamenilor; pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit căi aspre. 6Întăreşte paşii mei întru cărările Tale, ca să nu se clatine paşii mei. 7Eu am strigat, căci m-ai auzit, Dumnezeule; pleacă urechea Ta către mine şi ascultă graiurile mele. 8Minunate fă milele Tale, Cel ce mântuieşti pe cei ce nădăjduiesc în Tine, de cei ce stau împotriva dreptei Tale. 9Păzeşte-mă Doamne ca pe lumina ochiului. 10Întru acoperământul aripilor Tale mă vei acoperi, de către faţa necredincioşilor celor ce m-au necăjit pe mine. 11Vrăjmaşii mei sufletul meu l-au cuprins, seul lor au închis, gura lor a grăit mândrie. 12Scoţându-mă acum m-au înconjurat, ochii lor i-au pus să se plece în pământ. 13Apucatu-m-au ca un leu gata la vânat şi ca un pui de leu ce locuieşte în ascunzişuri. 14Scoală-Te Doamne, apucă-le înainte şi împiedică-i pe dânşii; izbăveşte sufletul meu de cel nelegiuit, cu sabia Ta, de vrăjmaşii mâinii Tale. 15Doamne, de cei puţini de pe pământ desparte-i pe ei în viaţa lor, şi din cele ascunse ale Tale s-a umplut pântecele lor. l6Săturatu-s-au cu fiii lor şi au lăsat rămăşiţele puncilor lor. 17Iar eu întru dreptate mă voi arăta feţei Tale, sătura-mă-voi când mi se va arăta slava Ta.