Everghetinos – Tema 18 (1) (Ρουμανικά, Romanian)

Cel care vrea să se mântuiască trebuie să caute a fi în preajma celor îmbunătăţiţi, lucru mult folositor. Trebuie, de asemenea, să-i întrebe pe aceștia cu multă râvnă și cu dor aprins, pentru ca să afle de la dânșii cele despre mântuire

1. Din Pateric

1. A zis Avva Paladie: “Sufletul care se nevoiește după Dumnezeu trebuie fie să deprindă temeinic cele pe care nu le știe, fie să înveţe lămurit [pe alţii] cele pe care le-a cunoscut. Dacă nu vrea nici una din acestea două, suferă de nebunie, căci începutul îndepărtării de Dumnezeu este neînvăţarea [altuia] și lipsa poftei de cuvânt, de care flămânzește pururea sufletul iubitorului de Dumnezeu”.

2. Un frate l-a întrebat pe un Bătrân: “Avva, îi rog pe Bătrâni și îmi vorbesc despre [folosul] sufletului meu, dar nu rămân cu nimic din cuvintele lor. De ce să-i mai rog, de vreme ce nu fac nimic? Căci sunt cu totul necurat”.
Erau acolo două vase goale. Îi zice Bătrânul: “Mergi și adu unul dintre vase, pune ulei în el, clătește-l bine cu acesta, iar apoi deșartă uleiul și pune vasul înapoi la locul lui”. Fratele a făcut aceasta o dată, apoi a doua oară și, după ce a deșertat uleiul, a pus vasul acolo unde era mai înainte. Apoi îi spune Bătrânul: “Adu acum cele două vase și vezi care-i mai curat”. Spune fratele: “Cel în care am pus uleiul”. Îi zice Bătrânul: “Așa este și sufletul. Chiar dacă nu păstrează nimic din cele ce întreabă, ceea ce mie nu-mi vine a crede, totuși se curăţește mai mult decât cel ce nu întreabă de loc”.

3. A zis Avva Paladie: “Trebuie să căutăm a fi în preajma bărbaţilor cuvioși mai mult decât am dori o fereastră luminoasă, pentru că astfel va putea cineva să-și vadă inima ca pe o carte îngrijit scrisă și, punându-se alături de dânșii, își va cunoaște fie trândăvia, fie râvna. La cei îmbunătăţiţi sunt multe și dintre cele ce se văd care mărturisesc despre curăţia sufletului: culoarea ce li se așterne pe chip din pricina nevoinţei, felul de a se îmbrăca, firea smerită, lipsa de semeţie a vorbirii, cuvintele lor fără de iscodire, înţelepciunea gândurilor și evlavia purtării. Toate acestea îi folosesc foarte mult pe cei care sunt cu luare aminte și le sădesc în suflete pilde neschimbătoare de virtute.

4. Un frate a întrebat pe un Bătrân: “E mai bine să-i cercetăm pe Bătrâni sau să stăm în isihie?” A răspuns Bătrânul: “A-i cerceta pe Bătrâni era dreptarul Părinţilor din vechime”.

5. Un frate a venit odată, seara, la Avva Ioan Colov, fiind grăbit să plece. Însă când a început să vorbească cu Bătrânul pentru folosul sufletului, s-a făcut dimineaţa fără să-și dea nici unul seama. Apoi Bătrânul a ieșit să-l petreacă și au rămas acolo vorbind până la ceasul al șaselea. Atunci Bătrânul l-a luat din nou înăuntru, a mâncat și numai după aceea a plecat.

6. A povestit Avva Casian despre un Bătrân care ședea în pustie, că îl rugase pe Dumnezeu să-i dăruiască să nu dormiteze niciodată când se pornea vreo convorbire duhovnicească. Însă, dacă cineva s-ar apuca să spună cuvinte deșarte sau clevetitoare, să-l ia îndată somnul, pentru ca auzul său să nu guste asemenea otravă; și Dumnezeu i-a dăruit ceea ce a cerut. Spunea el că diavolul este sprijinitor al vorbirii deșarte și vrăjmaș a toată învăţătura duhovnicească. și își întărea cuvântul cu această pildă:
“Odată, când le vorbeam câtorva fraţi pentru folosul sufletului, au fost cuprinși de un somn atât de greu, încât nu mai puteau nici să-și miște pleoapele. Apoi, cum vroiam să fac vădită lucrarea drăcească, am strecurat un cuvânt deșert, clipă în care, înveselindu-se, s-au [trezit] îndată. Iar eu am suspinat și am spus: ‘Iată, fraţilor, că atâta vreme cât vorbeam despre lucruri cerești, ochii voștri ai tuturor erau cuprinși de somn. Când s-a rostit, însă, cuvânt deșert, toţi v-aţi trezit cu osârdie. Vă rog, dar, fraţilor, pricepeţi lucrarea diavolului viclean și luaţi aminte la voi înșivă, păzindu-vă de toropeală atunci când faceţi sau auziţi ceva duhovnicesc'”.

7. Când era tânăr, Avva Pimen s-a dus odată la un Bătrân ca să-l întrebe despre trei gânduri. Când a ajuns la Bătrân a uitat de unul și a întrebat de celelalte două. Iar după ce a auzit cuvântul, s-a întors la chilia sa. Cum a pus mâna să deschidă zăvorul, și-a adus aminte de gândul pe care îl uitase. A lăsat atunci zăvorul și s-a întors la Bătrân. Văzându-l, Bătrânul i-a spus: “Degrabă ai venit [din nou], frate”. Iar [el] i-a povestit: “Când am întins mâna să descui, mi-am adus aminte de gândul pe care îl uitasem; și n-am deschis, ci m-am întors îndată”. și era cu adevărat cale lungă. I-a spus atunci Bătrânul: “Pimen105, păstor al îngerilor! Numele tău va fi rostit în tot pământul Egiptului”.

8. Trei Părinţi aveau obicei să meargă în fiecare an la fericitul Antonie. Doi dintre ei îl întrebau despre gânduri și despre mântuirea sufletului, iar unul tăcea întotdeauna, neîntrebând nimic. După ce au venit de multe ori, iar fratele acela tăcea și nu întreba nimic, îi spune Avva Antonie: “Atâta vreme e de când vii aici și nu mă întrebi nimic?” Acela i-a răspuns: “Mie îmi este de ajuns numai să te văd, Părinte”.

9. Zicea Avva Pafnutie: “Pe când trăiau Bătrânii mergeam la ei de două ori pe lună chilia mea fiind la o depărtare de douăsprezece mile de ei și le spuneam toate gândurile. Iar ei nu-mi ziceau nimic altceva decât aceasta: ‘În orice loc te vei duce, nu te măsura pe tine însuţi și vei avea odihnă'”.

10. Au povestit despre un Bătrân că a petrecut șaptezeci de săptămâni mâncând o singură dată pe săptămână. Se ruga [să i se tâlcuiască] un cuvânt din Scriptură, însă Dumnezeu nu i-a descoperit. Își zise atunci în sine: “Iată, atâtea osteneli am făcut și n-am izbutit nimic. Mă duc, deci, la fratele meu și îl întreb pe el”. Numai ce a închis ușa ca să plece și i s-a trimis un înger al Domnului, care i-a spus: “Cele șaptezeci de săptămâni de post nu s-au apropiat de Dumnezeu. Dar când te-ai smerit și ai ieșit [să întrebi] pe fratele tău, am fost trimis să-ţi fac cunoscut cuvântul”. L-a lămurit atunci despre cuvântul pentru care întreba și a plecat.