Everghetinos – Tema 17 (Ρουμανικά, Romanian)

Cel ce se leapădă de lume trebuie să se golească de toate. Cum trebuie să-și chivernisească acesta agoniseala [din lume]. Şi cum că, pentru cei din obște, a avea ceva propriu este neîndoielnică pierzanie

1. A Sfântului Varsanufie

Un frate a întrebat pe un Bătrân: “Rudele îmi sunt datoare cu o mică sumă de bani pe care vreau să o dau săracilor. Aceia, însă, mai degrabă nu vor să mi-o înapoieze. Ce să fac?” A răspuns Bătrânul: “De nu vei tăia cugetul trupesc și nu vei arăta un pic de nerușinare după Dumnezeu [faţă de rude], cazi și în dorinţa de a plăcea oamenilor”.

2. Din Pateric

1. Un frate care se lepădase de lume și care, dându-și avutul săracilor, păstrase puţin din el și pentru sine, s-a dus la Avva Antonie, cerând să devină monah. Iar acela, când a aflat că și-a păstrat câte ceva din cele ale sale, i-a spus: “Dacă vrei să devii monah, mergi în sat și cumpără carne. Apoi dezbracă-ţi veșmintele, înfășoară carnea în jurul trupului dezgolit și vino așa până aici”. Fratele a făcut întocmai. și cum se întorcea dezgolit, așa cum s-a spus, purtând pe umeri carnea, câinii și păsările de pradă i-au sfârtecat trupul, vrând să apuce carnea. După ce s-a întors astfel la Bătrân și i-a arătat trupul sfâșiat, i-a zis Avva Antonie: “Tot așa sunt tăiaţi bucăţi, în războiul cu diavolii, cei care se leapădă de lume, însă vor să aibă și bani”.

2. Spunea Avva Isidor: “Patima cea cumplită și nerușinată a iubirii de arginţi nu cunoaște îndestulare și împinge sufletul care i-a căzut pradă la cel mai de pe urmă dintre rele. De aceea să o gonim chiar de la început; căci dacă ne stăpânește, devine de nestrunit”.

3. Un om care voia să se lepede de lume a venit la un Bătrân mare și i-a spus: “Vreau să mă călugăresc”. Bătrânul i-a răspuns: “Dacă vrei, mergi și te leapădă de [toate], iar apoi vino să șezi în chilia ta”. Acesta a mers și a dat [tot] ce avea, însă a păstrat pentru el o sută de galbeni și a venit la Bătrân. I-a spus Bătrânul: “Nu poţi să te faci monah”. Iar omul i-a răspuns: “Ba pot”. A zis atunci Bătrânul: “Mergi și șezi în chilie”. A mers, deci, și a șezut. Cum stătea, însă, acolo, i-au spus gândurile: “Ușa e veche și trebuie schimbată”. A venit la Bătrân și i-a zis: “Părinte, îmi zic gândurile că ușa e veche și trebuie să o schimb”. I-a zis Bătrânul: “Încă nu te-ai lepădat de lume. Mergi și te leapădă și atunci vino să șezi aici”. Fratele s-a dus și a dat nouăzeci de galbeni. Întorcându-se, îi zice Bătrânului: “Iată, m-am lepădat de lume”. și iarăși, după cum i-a poruncit Bătrânul, s-a dus și s-a așezat în chilie. Pe când ședea, i-au spus din nou gândurile: “Acoperișul e vechi. Ar trebui dres”. Se duce la Bătrân și îi spune: “Gândurile îmi zic: ‘Acoperișul e vechi și trebuie dres'”. Îi spune Bătrânul: “Mergi și te leapădă de lume”. Iar el s-a dus, a dat și cei zece galbeni, apoi s-a întors și i-a spus Bătrânului: “Iată, m-am lepădat de lume”. Mai apoi, șezând în chilie, îi spun gândurile: “Toate aici sunt vechi, iar locul e pustiu și vine leul să mă mănânce”. Merge la Bătrân și îi spune gândurile. Bătrânul i-a zis: “Spune și tu gândurilor: ‘Eu aștept să vină toate peste mine adică să se prăbușească și pe leu să vină să mă mănânce, ca să mă izbăvesc mai repede’. Spune, deci, acestea gândurilor și mergi de șezi în chilia ta; roagă-te lui Dumnezeu neîncetat, netemându-te și nici îngrijindu-te de nimic”. Fratele a făcut astfel și a găsit odihnă.

4. Un tânăr căuta să se lepede de lume. De multe ori se pornise și ieșise din cetate, ca să meargă la mănăstire, dar gândurile îl întorceau din drum, încurcându-l cu lucruri și griji care păreau de neapărată trebuinţă; căci era și bogat. Într-o zi, când s-a pornit așa cum o mai făcuse și a ieșit din cetate, l-a împresurat iarăși [un nor] de gânduri, înceţoșându-i mintea104 și punându-i înainte pricini mult trebuincioase, ca să-l facă din nou să se întoarcă. Acela, numai ce a simţit războiul și asuprirea gândurilor, neavând ce altceva să facă, s-a dezbrăcat îndată de veșmintele pe care le purta și le-a aruncat; apoi a luat-o la fugă, așa gol cum era, vrând să ajungă la una dintre mănăstiri. Dumnezeu i-a descoperit unui Bătrân, chiar cel spre care se îndrepta tânărul: “Scoală de primește pe nevoitorul Meu!” Ridicându-se, Bătrânul a ieșit și l-a întâmpinat. Iar când a aflat ceea ce se întâmplase, s-a minunat. L-a primit pe tânăr și l-a învrednicit numaidecât de schima călugărească. De atunci, când veneau fraţi la Bătrân ca să-l întrebe despre gânduri, dacă întrebau despre altele răspundea el însuși; dacă, însă, întrebau despre lepădarea de lume, îi trimitea la acela, spunându-le: “Întrebaţi-l pe fratele”.

5. Era odată un monah bolnav pe care îl luase stareţul unei obști și îl odihnea, ca pe unul care nu ar fi avut cele spre trebuinţă. Le zicea și fraţilor de sub ascultarea sa: “Siliţi-vă un pic, ca să-l odihnim pe cel neputincios”. Bolnavul, însă, avea un vas plin de aur, pe care îl dosise într-o groapă ce-o săpase sub așternutul de paie pe care zăcea.

Nu după multă vreme, s-a întâmplat să moară, fără să mărturisească nimic despre aur. Pe când îl îngropau, Avva le-a spus fraţilor: “Luaţi așternutul acesta de aici”. Aceia au stricat culcușul și dedesubt au găsit aurul îngropat; căci îl dădea de gol semnul săpăturii. L-au luat și l-au adus lui Avva. Iar el, când a văzut aurul și a aflat cum a fost găsit, a zis: “Pentru că acela nu a mărturisit despre aurul acesta nici în timpul vieţii, nici când trăgea să moară, ci își punea nădejdea în el, eu nu îl ating. Luaţi-l așa cum este și îngropaţi-l alături de frate”. Pe când se întorceau [de la îngropăciune], au văzut un foc care s-a pogorât din cer și, prăvălindu-se peste mormânt, a rămas nestins pentru multe zile, până ce a mistuit pietrele, ţărâna și toate cele din mormânt. Iar toţi cei care au văzut aceasta s-au înspăimântat și s-au minunat.