Sfântul Arsenie Boca (Ρουμανικά, Romanian)

În calendarul ortodox român ziua de 28 noiembrie nu are consemnată vreun sfânt cu numele Arsenie. În conştiinţa ortodoxă a Bisericii, păstrată în inimile evlavioase ale mădularelor ei sănătoase, această zi are înscris cu roşu şi cu litere mari: ARSENIE BOCA. Condiţia esenţială pentru cinstirea unui părinte în rândul sfinţilor este evlavia poporului care-l are ca sfânt înainte de canonizare. Chiar dacă sinodul BOR nu l-a canonizat, chiar dacă unii duhovnici cu autoritate nu-i recunosc sfinţenia, Biserica nu greşeşte: Părintele Arsenie este sfânt. Citim Patericul şi ne minunăm de Sfinţii din vremea aceea, dar câţi dintre ei au fost la măsurile Părintelui Arsenie? Răsfoim catalogul sfinţilor români, dar câţi dintre ei au zidit duhovniceşte poporul asemenea Părintelui Arsenie? Dacă Părintele Arsenie nu este sfânt, atunci cine este? Desigur, Părintele Arsenie nu are nevoie de cinstire din partea oamenilor, are însă mare nevoie de un singur lucru pentru a-şi continua lucrarea – şi mai desăvârşit acum, din cer – pentru care a fost adus pe lume, de a ajuta oamenii pe calea mântuirii: are nevoie de pretexte ca să ne ajute. După cum singur mărturiseşte – o mărturie la măsurile unui sfânt – el a fost adus pe lume de Dumnezeu pentru rugăciunile Sfântului Mărturisitor Constantin Brâncoveanu pentru poporul român. Şi iarăşi ne-a lăsat cuvântul că de acolo de sus ne va ajuta mai mult decât a făcut-o cât a fost în mijlocul nostru. Să ne rugăm aşadar Părintelui Arsenie ca unui Sfânt, ca să primim ajutor ca de la Sfânt.

Prezentăm în continuare o mărturie a Părintelui Arsenie, consemnată de o uceniţă de-a Părintelui de pe vremea când era la Mănăstirea Sâmbăta de Sus:

Sta rezemat într-o uşă de gară, cu ochii pieriţi în zare, dar părea că vede toate trenurile, toţi oamenii din ele şi toată lumea. Tremura de frig, aşa mi se părea, însă am înţeles că e o durere fără seamăn pentru ceea ce vedea, aceea îl făcea să-i tremure gura. Cu adevărat “omul durerii”. Peste tot avea înfăţişare de cerşetor, cu îmbrăcămintea, că n-am prea luat seamă la îmbrăcăminte că peste măsură m-a cuprins durerea lui, cum n-am mai întâlnit niciodată nicăieri, dar şi o frumuseţe pe care n-am mai întâlnit-o am văzut pe chipul lui. O frumuseţe pe care n-o mai pot uita. N-a privit la mine dar m-a văzut şi m-a aprins de-o dragoste de a suferi cu el. Neştiind ce să ajut, cu cea mai mare grabă am dat fuga să-i dau din pâinea noastră. Şi când m-am întors cu pâinea, nu l-am mai găsit şi nu trecuseră decât câteva secunde… Atunci am înţeles că m-am întâlnit cu cel gol şi însetat şi flămând şi fără sălaş în lumea aceasta. Atunci am înţeles în câteva clipe mai mult decât tot ce-am învăţat în atâţia ani de zile. Dar în inimă mi s-a aprins un dor ce mă arde ca un foc, de-a suferi cu El, de-a mă stinge pe mine de dragul Lui şi de nemăsurata-I Cruce. Dau mărturisire eu nevrednicul pentru cuvântul “Iată cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor” de vreme ce L-am văzut pe Domnul.