PsaltireaRomânesc

Everghetinos – Tema 16 (Ρουμανικά, Romanian)

5 Νοεμβρίου 2009

Everghetinos – Tema 16 (Ρουμανικά, Romanian)

everghetinos

Trebuie să ne iubim rudele după trup ca și pe ceilalţi fraţi, dacă și ele se împărtășesc de aceeași vieţuire cu a noastră. Dacă, însă, [petrecerea] le e potrivnică, trebuie să le ocolim ca fiindu-ne vătămătoare

1. Din Viaţa Sfântului Pahomie
Mai mulţi ani după ce se lepădase de lume Teodor care era ucenic al Sfântului Pahomie, și încă unul foarte sârguitor a venit la mănăstire și Pafnutie, fratele său, cerând și el să devină monah. Teodor nu vroia să se poarte cu el ca și cu un frate [după trup] căci se dezbrăcase de omul cel vechi iar din pricina aceasta Pafnutie se necăjea mult și plângea. Aflând marele Pahomie despre aceasta, îi zise lui Teodor: “La început, frate, pogorământul către unii ca aceștia este bun. Precum pomul de curând sădit are nevoie de multă îngrijire, tot așa se întâmplă și cu cel care începe viaţa de nevoinţă, până când prinde rădăcini, cu ajutorul harului Domnului, și se întărește în credinţă”. Auzind Teodor acestea, l-a ascultat cu osârdie pe Părintele său și îl sprijinea întru toate pe fratele său, păzind porunca. Căci pricepea înţelesul celor spuse.
2. Din Viaţa Sfântului Ioanichie
Fiica unui senator zăcea cuprinsă de boală, cu mădularele paralizate. Fata era binecredincioasă și cucernică în cele creștinești, spre deosebire de cumnatul după soră al sfântului, care se înverșuna ieșit din minţi, cuprins de cumplită turbare împotriva icoanelor lui Hristos. Când a ajuns fericitul acolo, a izbăvit-o pe fată de boala grea, prin rugăciune și cu semnul crucii. Iar pentru [cumnat], fiindcă nu a putut să-l înduplece cu vorba bună să se lepede de cumplita sa sminteală, s-a folosit de pedeapsă. Trecând cu vederea dragostea pentru rudenii și uitând, pentru dreapta credinţă, de propriul său sânge, l-a orbit pe acela prin rugăciunea sa.
Râvna cinstirii lui Dumnezeu covârșește și firea, iar dorul adevărat de Dumnezeu este mai puternic și decât legătura rudeniei. Căci pe aceea, care nu era din neamul sfântului, dar care cinstea cele ale creștinilor, a izbăvit-o de pătimire; iar pe celălalt, care lupta împotriva dumnezeieștilor icoane, cu toate că-i era cumnat, l-a lipsit de vedere. Astfel, pentru a-i îndrepta ochii lăuntrici, i-a pedepsit pe cei trupești.
3. Din Pateric
Un om cucernic, pe nume Karion, iubitor al vieţuirii după Dumnezeu, auzind și minunându-se de viaţa fericită a nevoitorilor și fiind cuprins de dragoste pentru aceasta, s-a făcut pustnic în Schit. Acesta avea și un fiu după trup, pe care l-a luat împreună cu dânsul și îl creștea acolo, [în pustie], știind toţi că e copilul său trupesc. Numele lui era Zaharia. Când a ajuns în floarea vârstei, copilul a început să-i smintească pe mulţi dintre fraţi, iar aceștia au început să cârtească nu puţin pe seama lui. Când a auzit Avva Karion, i-a spus fiului: “Zaharia, scoală-te să mergem de aici, căci Părinţii cârtesc”. I-a zis el: “Avva, aici toţi știu că sunt fiul tău. Dacă mergem în altă parte, nu vor cunoaște că-ţi sunt fiu”. Îi spune Bătrânul: “Scoală-te și haide să mergem în Thebaida”; și au plecat acolo. După ce și-au luat chilie și au șezut câteva zile, s-a făcut și acolo același murmur pe seama băiatului. Atunci a zis iarăși Avva Karion: “Zaharia, scoală-te să mergem în Schit”. S-au dus, însă n-au trecut multe zile și iarăși s-a făcut cârteală pe seama lui. Atunci Zaharia s-a dus la lacul de pucioasă, s-a dezbrăcat și a intrat în el, cufundându-se până la nas. După ce a stat acolo destulă vreme, atât cât a putut, și-a prăpădit tot trupul, ajungând asemenea unui lepros. A ieșit din lac, și-a îmbrăcat veșmintele și s-a dus la tatăl său. Iar acela de abia l-a recunoscut. Când a mers, după obicei, la Sfânta Împărtășanie, i s-a descoperit Sfântului Isidor, preotul Schitului, ceea ce făcuse. Văzându-l și minunându-se, acesta a spus: “Duminica trecută, Zaharia, copilul, a venit și s-a împărtășit ca un om. Acum, însă, s-a făcut înger”.