Everghetinos – Tema 15 (3) (Ρουμανικά, Romanian)

Celor care se leapădă de lume le este de neapărată trebuinţă să nu se însoţească cu rudele după trup și nici să arate vreo slăbiciune pentru acestea

5. A lui Avva Isaia

Dacă te-ai despărţit de rudeniile după trup, ca să te faci străin pentru Dumnezeu, nu lăsa îndulcirea [cu gândul la] ele să se strecoare în tine atunci când șezi în chilie, milostivindu-te de tată sau de mamă, ori pomenind în inima ta pe soră sau frate, mila de copii sau dorul de femeie; fiindcă pe toate acestea le-ai părăsit. Adu-ţi aminte de ieșirea ta și de strâmtorarea morţii, căci atunci nimeni dintre aceștia nu îţi va ajuta. De ce nu te lepezi așadar de ei pentru virtute? Dacă se ivește nevoia să mergi pentru vreun lucru în satul tău, păzește-te de rudeniile după trup, să nu ai îndrăzneală cu ele, nici să nu te prinzi la vorbă cu ele.

6. Din Pateric

Unul dintre Părinţi a povestit despre Avva Pimen și fraţii săi că vieţuiau în Egipt și mama lor dorea să îi vadă, însă nu putea. Odată i-a pândit când mergeau la biserică și le-a ieșit în cale. Cum au văzut-o, aceștia s-au întors și i-au închis ușa în faţă. Iar ea s-a așezat afară, înaintea ușii, și a prins a striga cu lacrimi și vaiete multe: “Mi-e dor să vă văd, copiii mei iubiţi!” Ei stăteau înăuntru, dar Avva Anuv, auzind-o, a zis către Avva Pimen: “Ce să facem cu bătrâna asta care plânge așa tare dinaintea ușii?” Atunci Avva Pimen s-a dus la ușă și i-a spus dinlăuntru: “De ce strigi așa, bătrâno?” Auzindu-i glasul, ea a început să strige și mai tare, plângând și zicând: “Mi-e dor să vă văd, copii! Ce are să fie dacă vă văd? Oare nu sunt eu mama voastră? Nu eu v-am alăptat? Acum am albit de tot. Milostiviţi-vă, dar, de bătrâneţea mea și lăsaţi-mă numai puţin să vă văd, ca să-mi domolesc oleacă focul inimii. Fiindcă tare mă arde dorul de voi, și mai cu seamă acum, că ţi-am auzit glasul, fiule”. Îi zise Avva Pimen: “Aici vrei să ne vezi, sau în lumea de dincolo?” A răspuns aceea: “Dacă nu vă văd aici, am să vă văd în lumea cealaltă?” și el îi zise: “Dacă te silești să nu ne vezi aici, ne vei vedea acolo”. Auzind acestea, a plecat bucuroasă, zicând: “Dacă într-adevăr vă voi vedea acolo, nu mai vreau să vă văd aici”.

7. A Sfântului Grigorie Dialogul

Un monah din mănăstirea Sfântului Benedict, care își lăsa gândurile să hoinărească, ajunsese stăpânit de dracul acediei și nu mai voia deloc să umble după predania aspră a rânduielii [monahale]. Omul lui Dumnezeu [Benedict] nu contenea să îl sfătuiască și avea grijă să îl înveţe mereu, însă acela nu voia să asculte poveţele Părintelui; ba chiar nu înceta să cadă la picioarele Sfântului cu nerușinare, rugându-l să-l lase să meargă la părinţii lui.

Într-una din zile, când cinstitul Părinte era necăjit peste măsură de rugămintea acestuia, i-a poruncit cu mânie să plece. Iar acesta, ieșind din mănăstire pentru a se duce la părinţii săi, s-a trezit de îndată pe cale cu un balaur uriaș în faţa sa, cu gura căscată, vrând să-l înghită. Fratele a început, așadar, să tremure, să dea din mâini de groază și să strige cu glas mare: “Alergaţi, alergaţi, căci balaurul acesta vrea să mă înghită cu totul!” Alergând, deci, fraţii n-au văzut nici urmă de balaur, dar, găsindu-l pe frate tremurând și dând din mâini, l-au adus înapoi la mănăstire. Iar el a făgăduit îndată că nu va mai ieși până la moarte, nici nu se va mai depărta vreodată de mănăstire din voia proprie. Întru o asemenea făgăduinţă a rămas până la sfârșit, întărit de rugăciunile sfântului Părinte, și nu l-a mai văzut nicicând pe balaurul care îi stătuse mai înainte în faţă.