Everghetinos – Tema 15 (2) (Ρουμανικά, Romanian)

Celor care se leapădă de lume le este de neapărată trebuinţă să nu se însoţească cu rudele după trup și nici să arate vreo slăbiciune pentru acestea

3. Din Viaţa Sfântului Simeon cel din mandră

Trecuseră douăzeci și șapte de ani de când bărbatul acesta ceresc, marele Simeon, se lepădase de legăturile firii și de toate cele din lume. Maica sa, purtând încă în inimă focul lăuntric, sădit în fire, al dragostei de mamă și neputând în alt chip să stingă văpaia, a pornit către fiul său, cel care în trup [fiind vieţuia] netrupește după cum se va strădui cuvântul să arate. Tânjea să-i vadă chipul și să-i asculte glasul, de care fusese lipsită atâta vreme. Când acesta a aflat de venirea ei, ia aminte cum îi dăruiește mamei cinstea cuvenită, păstrând totodată nedezlegată și legea care covârșește porunca. Nu a primit să o întâlnească, ci i-a trimis vorbă, zicându-i: “De găsești că e potrivit, mamă, să păstrăm pentru veacul de dincolo vederea noastră unul cu celălalt. și dacă, într-adevăr, petrecerea noastră va fi plăcută lui Dumnezeu, după plecarea de aici ne vom vedea întru Hristos, cu mult mai firesc și mai adevărat”.

Acestea i le-a vestit și așa a sfătuit-o, însă flacăra care ardea sufletul mamei nu o lăsa să-i priceapă cuvintele, ci stăruia încă, dorind să-l vadă. Atunci i-a trimis a doua oară vorbă: “Eu socoteam, mamă, că vei primi ceea ce ne este de folos amândurora și nu vei stărui așa de mult să ne întâlnim, dar văd că pui dorinţa ta înaintea tuturor celorlalte. Așa că te voi vedea aceasta-i vrerea lui Dumnezeu însă puţin mai încolo, pentru că acum trebuie să mă liniștesc”. Mama îi primi făgăduinţa ca pe ceva dulce și mult dorit. Sufletul i se înălţa, bucurându-se și veselindu-se cu nădejdea. Era cu totul [răpită] de ceea ce avea să se petreacă și mai că i se părea că îl vede pe fiul ei lângă dânsa, că îl îmbrăţișează, că îl sărută și îi aude glasul. Iar pe când se întâmplau toate acestea, viaţa i se curmă pe neașteptate și își încredinţă sufletul lui Dumnezeu, ca o femeie cu adevărat fericită, pentru viaţa ei, și mult mai fericită de sfârșitul de care a avut parte; căci a auzit să fie numită maică a unui astfel de copil și a lăsat în urma ei un fiu ajuns la asemenea măsură de virtute.

Dumnezeiescul Simeon a poruncit să fie adus trupul mort al acesteia în mandră așa se numea locul din jurul stâlpului, fiindcă de jur împrejurul lui era construit un zid, pentru a nu îngădui intrarea femeilor. Când au adus-o, așadar, moartă înăuntru, a văzut-o precum făgăduise. S-a rugat pentru ea și a îngropat-o acolo, undeva lângă stâlp. Astfel și-a cinstit și mama, iar porunca Domnului nu numai că a împlinit-o, ci a și sporit-o prin strădaniile lui.

4. Din Pateric

1. Un frate care se înstrăinase a întrebat pe un Bătrân: “Vreau să mă întorc în ţinutul meu”. Îi zise Bătrânul: “Să cunoști frate că, atunci când veneai din locurile tale aici, Îl aveai pe Dumnezeu călăuză; dacă te întorci, nu Îl vei mai avea”.

2. Un frate a cerut binecuvântarea unui Bătrân, grăbindu-se să meargă în cetate. Iar Bătrânul i-a zis: “Nu te grăbi înspre cetate, ci grăbește-te să fugi de cetate și astfel te vei mântui”.

3. Un frate foarte cucernic avea o mamă săracă. Când s-a făcut odată foamete mare, a luat pâini și a pornit la drum ca să le ducă maicii sale. și deodată s-a auzit un glas către el, care spunea: “Tu te îngrijești de mama ta sau Eu?” Fratele, pricepând puterea glasului, s-a aruncat cu faţa la pământ, rugându-se astfel: “Tu, Doamne, ai grijă de noi!” Apoi s-a ridicat și s-a întors la chilia sa.
A treia zi a venit mama sa la dânsul și i-a spus: “Monahul cutare mi-a dat puţin grâu. Ia-l și fă pentru noi câteva pâini ca să mâncăm”. Când a auzit aceasta, fratele a dat slavă lui Dumnezeu și, plin de nădejde, a sporit cu harul Domnului în toată virtutea”.

4. Un monah care vieţuia la Schit avea un fiu în sat. Odată băiatul a fost pârât la stăpânitor și acesta l-a întemniţat. Mama copilului i-a dat de știre monahului, rugându-l să-i scrie stăpânitorului ca să-i slobozească băiatul. Zise atunci monahul către cel trimis: “Dacă îl slobozesc pe el, oare nu vor prinde pe altul în locul lui?” A răspuns acela: “Ba da”. Iar Bătrânul: “Care-mi va fi atunci folosul dacă, slobozindu-l, pun în inima mamei sale bucurie și, luând de la ea tristeţea, o duc în inima altei femei?”

5. Același Bătrân lucra rucodelie multă. și păstra câtă îi ajungea pentru nevoile lui, iar prisosul îl dădea săracilor. S-a făcut odată foamete și mama l-a trimis pe fiul său să-l roage să le dea câteva pâini. Iar Bătrânul, după ce și-a ascultat fiul, i-a zis: “Sunt și alţii în locul acela care au trebuinţă ca și voi?” Acela a răspuns: “Da, sunt mulţi”. Iar Bătrânul i-a închis poarta în faţă și i-a spus lăcrimând: “Du-te de aici, copilul meu! Cel care se va îngriji de aceia, o va face și pentru voi”. Un frate care era de faţă și a văzut ce a făcut Bătrânul, l-a întrebat: “Nu ţi s-a întristat cugetul, să-ţi alungi în acest chip fiul, cu mâinile goale?” Bătrânul a răspuns: “Dacă omul nu se silește pe sine în fiece lucru, nu are plată”.

6. Era un monah care avea un frate mirean sărac și orice lucra îi dădea acestuia. Însă cu cât îi dădea mai mult, cu atât fratele sărăcea mai tare. Atunci monahul a mers și i-a povestit unui Bătrân despre ceea ce se întâmpla. Iar Bătrânul i-a spus: “Dacă vrei să mă asculţi, nu-i mai da nimic, ci spune-i așa: ‘Frate, atunci când am avut ţi-am dat. Adu-mi și tu acum câte poţi din munca ta’. Orice îţi va aduce să primești și unde știi străin sau bătrân sărac, dă-le lor, cerându-le să se roage pentru fratele tău”. El a plecat și a făcut așa. Când a venit fratele său mirean, i-a vorbit după cuvântul Bătrânului, iar acela, după ce a auzit, a plecat întristat. Însă, în prima zi, a luat din osteneala sa ceva verdeţuri și le-a adus monahului. Acela le-a luat la rândul lui, le-a dat Bătrânilor, cerându-le acestora să se roage pentru fratele său; și, fiind astfel binecuvântat [de aceștia, mireanul] s-a întors la casa lui. După puţină vreme a venit din nou la monah și i-a adus verdeaţă și trei pâini. Luându-le și pe acestea, monahul a făcut ca mai înainte. și, binecuvântat de Bătrâni, mireanul a plecat. Apoi a venit pentru a treia oară, aducând bucate multe, vin și pești. Văzând aceasta, monahul s-a minunat, i-a chemat pe săraci și i-a odihnit. I-a spus mireanului: “Nu cumva ai nevoie de puţină pâine?” Acela i-a răspuns: “Nu, domnul meu. Fiindcă atunci când luam ceva de la tine, intra în casa mea ca un foc care mistuia și puţinul ce îl aveam. Însă de când nu mai iau nimic de la tine, Dumnezeu mă binecuvântează”. Părintele s-a dus atunci la Bătrân și i-a vestit toate câte se întâmplaseră. Îi spuse Bătrânul: “Nu știai că lucrul monahului este foc și oriunde intră arde? Pe fratele tău îl folosește mai degrabă ca din osteneala lui să dea milostenie și să primească rugăciune de la sfinţi. și astfel se binecuvântează”.

7. Mama lui Avva Marcu, ucenicul lui Avva Siluan, a venit odată cu mare alai să-și vadă fiul. Bătrânul i-a ieșit în întâmpinare și ea i-a spus: “Avva, spune-i fiului meu să iasă, ca să-l văd”. Iar Bătrânul a intrat și i-a spus: “Ieși până afară să te vadă mama ta”. [Marcu] purta atunci o zdreanţă peticită și era murdar de la bucătărie. De dragul ascultării a ieșit, a închis ochii și le-a spus celor de faţă. “Să vă mântuiţi!” și nu i-a văzut. Mama lui nu l-a recunoscut și a trimis din nou la Bătrân, vestindu-i: “Avva, trimite-l pe fiul meu, ca să-l văd”. Atunci Bătrânul l-a chemat pe Marcu și i-a zis: “Nu ţi-am spus să ieși, ca să te vadă mama ta?” Acela a răspuns: “Am ieșit după cuvântul tău, Avva, și le-am zis: ‘Să vă mântuiţi!’ Însă te rog, nu-mi mai spune încă o dată să ies, ca să nu-ţi fiu neascultător”. Atunci Bătrânul a ieșit și i-a zis mamei: “Acela era [fiul tău], cel care v-a ieșit înainte și v-a spus: ‘Să vă mântuiţi!'”. Apoi i-a spus cuvinte de mângâiere și a lăsat-o să plece.

8. S-au dus odată mai mulţi Bătrâni la Avva Pimen. A venit acolo și una dintre rudele lui Avva, având pe fiul său cu dânsul, al cărui chip, din lucrarea Satanei, era întors la spate. Acesta s-a așezat plângând, dimpreună cu copilul, în afara mănăstirii. S-a întâmplat ca unul dintre Bătrâni să iasă și, văzându-l cum plânge, l-a întrebat: “Omule, de ce plângi?” Acela a spus: “Sunt rudă cu Avva Pimen și, iată, copilului meu i s-a întâmplat ispita asta. Am vrut să-l duc înaintea Bătrânului, însă m-am temut, căci nu vrea să ne vadă. și acum, dacă află că sunt aici, trimite să mă alunge. V-am văzut, însă, intrând și am îndrăznit să vin. Așa că miluiește-mă, Avva, după cum ţi-e voia. Ia-l pe copil înăuntru și rugaţi-vă pentru el”. Bătrânul l-a luat și a intrat. și s-a purtat cu înţelepciune; nu l-a dus dintr-odată la Avva Pimen, ci, începând de la fraţii mai mici, le zicea: “Pecetluiţi copilul [cu semnul Sfintei Cruci]”. A făcut deci ca toţi, după rânduială, să-l pecetluiască, iar mai apoi l-a adus și înaintea lui Avva Pimen. Acela nu voia să se atingă de copil. Ceilalţi l-au rugat: “Așa, ca noi toţi, [fă] și tu Părinte!” Iar el a suspinat, s-a ridicat și s-a rugat astfel: “Dumnezeule, tămăduiește-ţi făptura, ca să nu fie stăpânită de vrăjmaș”. După ce l-a pecetluit, deîndată s-a vindecat și i l-au dat sănătos tatălui său.