Everghetinos – Tema 15 (1) (Ρουμανικά, Romanian)

Celor care se leapădă de lume le este de neapărată trebuinţă să nu se însoţească cu rudele după trup și nici să arate vreo slăbiciune pentru acestea

1. A lui Paladie

1. Un tânăr pe nume Pior, de neam egiptean, s-a lepădat de lume și a plecat din casa părintească, mânat de dragoste covârșitoare pentru Dumnezeu, făgăduindu-I Acestuia că nu va mai vedea vreodată pe cineva dintre ai săi. După cincizeci de ani, sora lui, de acum bătrână, a aflat de la cineva că fratele ei trăiește și s-a aprins vârtos de dorul de a-l vedea. Neputând să meargă în adâncul pustiei, l-a rugat fierbinte pe episcopul locului să le scrie sfinţilor Părinţi din pustie, ca să-l trimită pe fratele ei și așa să-l vadă.
După ce l-au silit mult, [Cuviosul] a ascultat în cele din urmă de Părinţi și s-a dus, luând pe încă cineva cu el. Iar ajungând la casa ei, i-a vestit: “Pior, fratele tău, a sosit”. Simţind că sora lui iese să-l întâlnească, a închis ochii și a strigat: “Soră cutare! Eu sunt fratele tău Pior, eu sunt. Privește și vezi-mă cât vrei!” Încredinţându-se ea [că el este], l-a slăvit pe Dumnezeu. și cu toate că s-a străduit mult, nu l-a înduplecat să intre în casă. Ci acela a spus doar o rugăciune din prag, așa cum stătea acolo, iar apoi s-a întors din nou în pustie.

2. I s-a vestit odinioară fericitului Evagrie, diaconul, moartea tatălui său. Iar el a zis vestitorului: “Încetează să hulești, căci Tatăl meu este fără de moarte!”

2. Din Viaţa Sfântului Pahomie

Când sora cea după trup a Cuviosului Pahomie a auzit despre petrecerea îmbunătăţită a acestuia, a venit la mănăstire, dorind să îl vadă. Însă marele [Pahomie], aflând despre venirea ei, l-a trimis pe fratele de la poartă să-i spună: “Iată, ai auzit despre mine că sunt viu; du-te, așadar, și nu te mâhni că nu te văd. Dacă, însă, vrei și tu să-mi râvnești viaţa, ca să găsim împreună milă de la Domnul, cugetă bine și, de îţi este pe plac, fraţii îţi vor face o chilie, ca să te poţi liniști singură; și poate că Domnul va chema și alte [fecioare] să-ţi fie alături și se vor mântui și acelea prin tine. Căci omul nu are nici o altă tihnă pe pământ, decât să facă ceea ce este bun și bineplăcut lui Dumnezeu”. Primind acest răspuns, ea a lăcrimat și, străpungându-se la inimă, [a hotărât] să se dăruiască cu tot sufletul spre a-și găsi mântuirea.

Aflând Pahomie de osârdia ei, a slăvit pe Dumnezeu și a poruncit celor mai cucernici dintre fraţi să-i zidească un mic schit, la oarece depărtare de mănăstire. Cum aceasta se nevoia după Dumnezeu, i s-au alăturat și altele; înmulţindu-se astfel, dânsa le era maică stareţă, învăţându-le și arătându-le lor toate căile ce duc la mântuire. Cuviosul a rânduit pe Petru, [monah] evlavios și foarte înaintat în zile, pentru a le cerceta. A scris pentru ele și niște rânduieli și le-a trimis, ca, umblând după acestea, să vieţuiască potrivit cu [voia lui] Dumnezeu.

După o vreme, mama lui Teodor ucenicul lui Pahomie, pe care acesta îl iubea foarte mult, văzând ascultarea lui cea mare și minunată precum și nevoinţa sa strălucitoare mama acestuia, așadar, după ce îl căutase pretutindeni și aflase că vieţuiește acolo, veni la mănăstire aducând cu ea înscrisuri de la episcopi, cu poruncă să i se dea copilul. Fiind găzduită la schitul maicilor, a trimis de acolo epistolele lui Pahomie, rugându-l să-i îngăduie să-și vadă fiul. Atunci Pahomie îl chemă pe Teodor și îi spuse: “Fiule, am auzit că mama ta a venit aici, voind să te vadă și, iată, ne-a adus înscrisuri de la episcopi; mergi, așadar, la dânsa și împlinește-i dorinţa, mai cu seamă că ne-au scris pentru aceasta bărbaţi sfinţi”. Teodor îi răspunse: “Încredinţează-mă, Părinte, că dacă o văd după atâta cunoștinţă duhovnicească, nu mi se va cere socoteală în ziua [Judecăţii] ca unuia care am pricinuit sminteală fraţilor pentru că, părăsindu-mi mama, primesc să o întâlnesc din nou. Căci de vreme ce fiii lui Levi, cei ce au vieţuit mai înainte de har, nu au vrut să știe de părinţii și fraţii lor, pentru ca să păzească îndreptările lui Dumnezeu, oare nu mi se cade cu atât mai mult mie, celui învrednicit de atâta har, să pun dragostea de Dumnezeu mai presus de părinţi și rudenii? Căci spune Domnul: Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Iar Pahomie i-a zis: “Dacă socotești, fiule, că nu îţi este de folos, eu nu te silesc. Însă lucrul acesta este al celor care s-au lepădat desăvârșit de lume și s-au tăgăduit cu totul pe ei înșiși. Căci monahii trebuie să se ferească de însoţirile lumești nefolositoare și să-i iubească la fel pe toţi cei care sunt mădulare ale lui Hristos și care Îi slujesc Lui din tot sufletul. Dacă cineva e stăpânit de împătimire [pentru rude] și spune: ‘Sunt din sângele meu și îi iubesc’, să asculte ce spune Scriptura: Ceea ce te biruiește, aceea te și stăpânește”.

Nevrând, așadar, Teodor să o vadă pe mama sa, a socotit și ea de cuviinţă să rămână la schitul maicilor împreună cu surorile, fecioare întru Hristos, cugetând astfel: “De va voi Dumnezeu, îl voi vedea oricum dimpreună cu fraţii; iar [stând aici] îmi voi câștiga și sufletul datorită lui”. Așa se întâmplă că asprimea cea după Dumnezeu, făcută spre slava Lui, pricinuiește folos celor ce o cearcă, cu toate că pentru scurt timp pare să aducă întristare.