Everghetinos – Tema 13 (1) (Ρουμανικά, Romanian)

Cel care se leapădă de lume trebuie să vieţuiască în înstrăinare. Ce este înstrăinarea, care e folosul pe care îl aduce și care sunt locurile prielnice pentru nevoinţă

1. Din Pateric

1. Avva Iacov a zis: “Să te înstrăinezi pentru Dumnezeu e lucru mai însemnat decât să găzduiești străini”.

2. Odată, Avva Longhin l-a întrebat pe Avva Luchie și i-a spus: “Sufletul meu dorește să se înstrăineze”. I-a răspuns Bătrânul: “Dacă nu-ţi stăpânești limba nu vei fii străin, oriunde te vei duce. Deci și aici, ţine-ţi limba și vei fi străin”.

3. A zis un Bătrân: “Dacă știe monahul un loc în care poate spori și nu se duce acolo, din pricina nevoilor trupești, unul ca acesta nu crede că există Dumnezeu”.

4. Un frate a întrebat un Bătrân: “Cum se face, Părinte, că neamul nostru nu poate ţine nevoinţa Părinţilor?” și a răspuns Bătrânul: “Pentru că nu iubește pe Dumnezeu, nu fuge de oameni și nici nu urăște cele materialnice ale lumii. Căci celui care fuge de oameni și de cele materialnice, îi vin de la sine străpungerea inimii și nevoinţa. Așa cum cel care vrea să stingă focul ce i s-a aprins pe ogor nu o poate face decât dacă apucă și taie lăstărișul dinaintea focului, tot astfel, dacă nu merge omul într-un loc în care își găsește cu osteneală până și pâinea, nu poate să dobândească nevoinţa. Fiindcă atunci când sufletul nu vede, nu poftește degrabă”.

5. Un frate l-a întrebat pe Avva Sisoe: “Ce este înstrăinarea, Părinte?” I-a răspuns Bătrânul: “Cel ce se înstrăinează [trebuie] să tacă și să nu aibă nici un lucru, oriunde s-ar duce. Aceasta este adevărata înstrăinare”.

6. Un frate a întrebat pe un Bătrân: “Care este lucrarea înstrăinării?” și a zis Bătrânul: “știu un frate care vieţuia în înstrăinare și care, odată, se afla în biserică. S-a întâmplat atunci să se facă agapă și a șezut și el împreună cu fraţii la masă ca să mănânce. Unii dintre ei și-au spus: ‘Cine l-a adus și pe ăsta aici?’ și i-au zis: ‘Scoală-te și ieși afară’. Iar el s-a ridicat și a ieșit. Alţii, însă, întristându-se, s-au ridicat de la masă și l-au adus înapoi. Apoi l-au întrebat: ‘Oare ce a fost în inima ta atunci când ai fost dat afară și apoi adus din nou înăuntru?’ Iar el a zis: ‘Mi-am pus acest gând în inimă: că sunt asemenea unui câine, care atunci când e alungat, pleacă și atunci când e chemat, vine'”.

7. A povestit unul dintre Părinţi că erau doi fraţi, care se învecinau cu el, dintre care unul era străin și celălalt era de-al locului. Străinul era puţin mai delăsător, în vreme ce localnicul era râvnitor foarte. S-a întâmplat să moară mai întâi străinul. Iar Bătrânul, care era văzător cu duhul, a văzut mulţime de îngeri care îi călăuzeau sufletul. Când a ajuns la cer și era gata să intre, s-a făcut cercetare în privinţa lui și a venit de sus un glas care spunea: “E drept că era puţin cam delăsător, însă, din pricina înstrăinării lui, deschideţi-i!” Apoi a adormit și cel din partea locului. și în ceasul morţii au venit toate rudele lui. Bătrânul a privit și nici urmă de înger. Atunci s-a minunat; a căzut cu faţa la pământ înaintea lui Dumnezeu și a zis: “Doamne, cum de-a avut străinul parte de așa slavă, chiar de era delăsător, iar acesta, atât de râvnitor, nu a fost învrednicit de nimic asemenea?” și a venit un glas care i-a spus: “Cel râvnitor, atunci când era să moară, a deschis ochii, i-a văzut pe cei de-un neam cu el plângând și sufletul i s-a mângâiat. Străinul, însă, chiar dacă era delăsător, n-a văzut pe nimeni dintre ai săi; de aceea a suspinat și a plâns. Iar Dumnezeu l-a mângâiat”.