Everghetinos – Tema 11 (2) (Ρουμανικά, Romanian)

După moarte, sufletele sunt așezate fiecare împreună cu celelalte suflete care i se aseamănă

3. A Sfântului Isaac Sirul

Mântuitorul, atunci când spune multe locașuri ale Tatălui, numește măsurile minţii celor sălășluiţi în ţinutul acela; adică deosebirile celor de care se desfată aceia cu mintea. Prin “multe locașuri”, așadar, nu numește deosebirea “locurilor”, ci trepte de daruri duhovnicești. După cum fiecare dintre noi se desfată de soarele simţit după măsura curăţiei văzului, iar acela nu se împarte în mai multe străluciri, ci tuturor le luminează în același chip, tot astfel și cu drepţii în veacul ce va să fie. Toţi vor sălășlui într-un singur ţinut, însă fiecare va atrage și va avea în sine strălucirea și bucuria soarelui celui gândit după măsura curăţiei proprii; deci atât cât e în stare să primească și să cuprindă.

4. A Sfântului Grigorie Dialogul

Petru: Mi se pare, cinstite stăpâne, că, deoarece neamul omenesc s-a supus la multe și nenumărate patimi, cea mai mare parte a Ierusalimului ceresc se va umple de prunci.

Grigorie: Nu ne îndoim că toţi copiii botezaţi care mor la vârsta prunciei intră în Împărăţia cerurilor. Nu trebuie, însă, să credem același lucru despre aceia care încep să vorbească, deoarece pentru mulţi dintre prunci intrarea Împărăţiei cerești se închide și din cauza părinţilor lor, dacă îi cresc rău.

Acum trei ani, un bărbat din orașul acesta, cunoscut tuturor, avea un fiu care mi se pare că era atunci în vârstă de cinci ani. Iubindu-l pe copil foarte mult după trup, îl crescuse fără asprime. Din pricina aceasta fiul dobândise obiceiul ca, atunci când i se strecura în suflet vreo poftă, să blesteme și doar a spune așa ceva e primejdios mărirea lui Dumnezeu. A fost lovit însă de molima ce a bântuit pe aici acum trei ani, așa încât a ajuns în pragul morţii. În vreme ce tatăl îl ţinea la piept, precum mărturisesc cei ce au fost de faţă, copilul a văzut venind spre el duhurile viclene și a început să strige, tremurând și închizând ochii: “Apără-mă tată, apără-mă!” Odată cu strigătele acestea, și-a întors faţa spre pieptul tatălui, vrând să se ascundă. Văzându-l tatăl că tremură, l-a întrebat ce vede, iar copilul, răspunzând, a spus: “Au venit niște oameni negri și vor să mă ia”. Zicând aceasta, îndată a blestemat numele măririi [lui Dumnezeu] și și-a dat sufletul.

Ca să arate, așadar, atotputernicul Dumnezeu pentru ce păcat a fost predat copilul unor asemenea slujitori păcat pe care tatăl său nu a vrut să-l împiedice în timp ce trăia a îngăduit ca să-l repete în timp ce murea. A fost, deci, în dreapta judecată a lui Dumnezeu ca pe copilul acesta, pe care dumnezeiasca milostivire l-a răbdat să trăiască blestemând, să-l îngăduie să blesteme și atunci când murea, pentru a-și pricepe tatăl propriul păcat. Căci, din pricină că acestuia nu i-a păsat de sufletul micului său fiu, a crescut pentru gheena focului nu un păcătos mic, ci unul mare.

5. Din Pateric

Bătrânii spuneau: “Ţineţi-vă din scurt copiii, ca să nu vă chinuie ei pe voi”.