Everghetinos – Tema 10 (2) (Ρουμανικά, Romanian)

Despre faptul că, după ieșirea din trup, sufletul are parte în văzduh de cercetare înfricoșătoare, căci duhurile rele îi ies în cale și îi împiedică urcușul

3. A lui Avva Isaia

Iubite frate, cei ce muncesc în lumea aceasta pieritoare, dacă au spor ori câștigă, nu se gândesc la ostenelile pe care le-au îndurat, ci se bucură de sporirea pe care o au după aceea. Câtă bucurie socotești, așadar, că se naște în sufletul celui care pune început după Dumnezeu și plinește lucrul Lui? La ieșirea [din trup] faptele sale îi vor merge înainte și îngerii se vor bucura cu el, când vor vedea că e izbăvit de stăpânirile întunericului. Căci atunci când sufletul iese din trup, merg și îngerii împreună cu dânsul. Tot atunci îi ies înainte toate puterile întunericului, cercetând de au într-însul ceva de-al lor și vrând să-l înhaţe. La vremea aceea nu îngerii se războiesc cu aceste duhuri, ci faptele pe care le-a săvârșit; ele îl împrejmuiesc și îl apără de vrăjmași, ca să nu-l atingă. Dacă izbânda e de partea faptelor sufletului, îngerii cântă înaintea lui până când Îl întâlnește cu bucurie pe Dumnezeu. În ceasul acela sunt date uitării toată lucrarea lumii acesteia și toată osteneala sufletului.

Fericit este acela în care nu se va găsi nimic de la stăpânitorii întunericului, căci bucuria, cinstea și odihna acestuia vor fi mai presus de orice măsură. Să plângem, deci, cu toată puterea noastră înaintea lui Dumnezeu, că poate ne va milui și pe noi bunătatea Lui și ne va trimite ajutor, ca să putem săvârși faptele care luptă împotriva stăpânitorilor răutăţii ce ne vor ieși în întâmpinare. Să ne îngrijim așadar cu inimă neînduplecată să dobândim dorul de Dumnezeu cu simplitate și acesta ne va izbăvi din mâinile vicleniei, atunci când va ieși acolo să ne întâlnească. Să iubim dragostea de săraci, pentru ca aceasta să ne izbăvească de iubirea de arginţi, atunci când va ieși să ne întâlnească. Să iubim a avea pace cu toţi, mari și mici, căci aceasta ne va păzi de ură, atunci când va ieși să ne întâlnească. Să dobândim îndelunga răbdare întru toate și aceasta ne va păzi de nepurtare de grijă, atunci când va ieși să ne întâlnească. Să-i iubim pe toţi fraţii noștri, fără să urâm pe nimeni sau să răsplătim cuiva cu rău, lucru ce ne va păzi de pizmă, atunci când va ieși să ne întâlnească. Să iubim smerita cugetare, îndurând în toate cuvântul aproapelui, chiar de ne rănește sau ne ocărește; și aceasta ne va păzi de mândrie, atunci când va ieși să ne întâlnească. Să căutăm cinstea aproapelui, fără să osândim sau să dispreţuim pe cineva, și aceasta ne va păzi de clevetire, atunci când va ieși să ne întâlnească. Să nu luăm în seamă grijile lumii și cinstea ei, ca să ne izbăvim de invidie, atunci când va ieși să ne întâlnească. Să ne învăţăm limba să se îndeletnicească cu Dumnezeu, cu dreptatea și rugăciunea, ca să ne păzească de minciună, atunci când va ieși să ne întâlnească.

Toate aceste [duhuri rele] împresoară sufletul atunci când iese din trup, în vreme ce virtuţile îi ajută, dacă mai înainte le-a dobândit. Care om, de-i înţelept, nu vrea să-și dea sufletul morţii, ca să-l izbăvească de toate acestea? Noi să facem cât ne stă în putinţă și mare este puterea Domnului Iisus Hristos spre a ajuta puţinătăţii noastre. știe că omul e sărman și i-a dat lui pocăinţa, [ca să o lucreze] atâta timp cât e în trup, până la ultima suflare.

4. Din Pateric

Zicea fericitul Teofil, arhiepiscopul: “Fraţilor, ce frică, strâmtorare și cutremur simte sufletul atunci când se desparte de trup sau după ce s-a despărţit! Fiindcă vin atunci înaintea lui toate începătoriile și puterile întunericului, aducându-i împotrivă toate păcatele pe care le-a săvârșit, cu bună știinţă sau neștiinţă, de la naștere și până în ceasul său din urmă, când s-a despărţit de trup; și stau și îl învinuiesc fără îndurare. Sunt acolo și sfintele puteri, faţă în faţă cu cele potrivnice, răspunzând în apărarea sufletului cu câte fapte bune a lucrat acesta. Oare îţi poţi închipui cât cutremur și luptă are sufletul, aflat înaintea unei așa de înfricoșătoare judecăţi și a unei asemenea cercetări ce nu poate fi înșelată? Cuvântul nu poate înfăţișa, nici cugetul pricepe, frica ce îl stăpânește atunci, până când se dă hotărârea și e slobozit de cei ce îl împiedică. Căci acela este ceasul strâmtorării lui, până când Judecătorul cel drept dă sentinţa judecăţii sale.

Dacă este slobozit, îndată cei potrivnici sunt rușinaţi, sufletul e răpit de la ei și e dus fără de piedică în bucuria și slava aceea nespusă întru care va fi așezat. Dacă, însă, a trăit cu nepăsare și e găsit nevrednic de slobozenie, aude glasul acela înfricoșător: “Să fie luat de aici nelegiuitul, ca să nu vadă slava Domnului”. Atunci îl ajunge pe acesta ziua urgiei, ziua necazului și a durerii nesfârșite, e dat întunericului celui din afară, este azvârlit în iad și e osândit la focul cel veșnic; și în acesta va fi chinuit veacuri fără de sfârșit.

Unde sunt atunci închipuirea și fala lumii? Unde, slava deșartă, răsfăţul și desfătarea vieţii acesteia deșarte și nestatornice? Unde, banii? Unde, neamul bun? Unde, tatăl, mama, fraţii ori prietenii? Cine dintre aceștia va putea atunci să izbăvească sufletul ars de foc și chinuit cumplit și de alte cazne negrăite?”