Everghetinos – Tema 1 (2) (Ρουμανικά, Romanian)

Nimeni nu trebuie să deznădăjduiască vreodată, chiar dacă a păcătuit mult, ci cu pocăinţă să aibă nădejde în mântuire

3. A Sfântului Paladie

Am aflat despre Moise Etiopianul, cel ce era preavestit între Părinţii din Schit, că înainte de a se face monah era slujitor la un om însemnat. și, din pricina răului său nărav și a firii sale, sângeroase și sălbatice, stăpânul l-a alungat. Iar el a plecat, s-a făcut tâlhar și, pentru puterea lui covârșitoare, a devenit căpetenia celorlalţi tâlhari.

Între faptele lui de tâlhărie se pomenește și aceasta: Unui oarecare păstor îi pusese gând rău, pentru că, odată, pe când se ducea noaptea să tâlhărească, i-a stat în cale cu câinii turmei. Vrând să-l omoare, căuta cu sârg să afle pe unde își paște oile. De îndată ce a aflat că se găsește dincolo de Nil, fiind atunci fluviul revărsat și albia lui lărgită până la o milă, Moise s-a dezbrăcat de cămașa pe care o purta, punând-o pe cap și, apucând cuţitul în dinţi, s-a aruncat în apă și a trecut-o înot. Păstorul, văzându-l de departe înotând, a fugit și s-a ascuns. Iar Moise, neprinzându-l pe păstor, și-a întors nebunia către turmă; a junghiat patru berbeci, dintre cei mai zdraveni, i-a legat unul în spatele celuilalt și a trecut Nilul înot înapoi. Ajungând într-un loc descoperit, a jupuit berbecii, a aprins un foc și a mâncat carnea cea mai gustoasă. Pieile le-a schimbat pe vin și a băut ca la optsprezece italice de vin de Saida. Apoi s-a îndepărtat cale de cincizeci de mile, până la locul unde își avea sălașul tâlhăresc.
După mai multă vreme, omul acesta, străpungându-se la inimă din pricina unei întâmplări oarecare și dispreţuindu-și viaţa de mai-nainte, a îmbrăţișat petrecerea călugărească. și luând chilie în Schit, a arătat nevoinţă desăvârșită. Mai mult, se spune că pe la începutul lepădării sale de lume, după ce își luase chilia, au venit peste el patru tâlhari, necunoscând că este chiar Moise. Acela i-a prins, i-a legat, i-a pus pe umeri ca pe un sac plin cu paie și i-a adus în biserică, înaintea fraţilor, zicând: “Iată, m-am trezit cu aceștia tăbărând asupra mea. Pentru că nu mi se mai îngăduie să vatăm pe cineva, ce porunciţi pentru dânșii?” Fraţii i-au dezlegat și i-au slobozit. Tâlharii, însă, cunoscându-l pe Moise și văzându-i pocăinţa, n-au mai vrut să se întoarcă la viaţa de odinioară, ci s-au lepădat și ei [de lume], după pilda lui, și au ajuns monahi preaiscusiţi.

O astfel de nevoinţă a arătat Moise dar despre aceasta s-a scris și în altă parte. Iar împotriva diavolilor s-a luptat atât de aprig, urmând toată rânduiala vieţuirii celei aspre, încât a ajuns să se numere împreună cu cei mai mari și mai de seamă dintre Părinţi și să fie preot. și așa, strălucind cu mari daruri ale Duhului [Sfânt], s-a săvârșit lăsând și șaptezeci de ucenici.

4. Din Pateric

1. Avva Mios a fost întrebat de un ostaș dacă Dumnezeu primește oare pocăinţa. Iar el, după ce l-a învăţat cu multe cuvinte, a zis: “Spune-mi, iubite, dacă ţi se rupe mantia, o lepezi?” A răspuns acela: “Nu, ci o cos și o port iarăși”. I-a zis Bătrânul: “Dacă tu ai grijă de haina ta, oare Dumnezeu nu se va îngriji de făptura Lui?”

2. Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen: “Am făcut păcat mare și vreau să mă pocăiesc7 trei ani”. Îi zice Bătrânul: “Mult este”. Iar cei de faţă au zis: “Până la patruzeci de zile?” și iarăși a spus: “Mult este; ci eu zic că, dacă din toată inima se pocăiește omul și nu mai continuă să facă păcatul, și în trei zile îl primește pe el Dumnezeu”.

3. Un altul iarăși l-a întrebat pe acesta: “Dacă un om cade în vreo greșeală și se întoarce, îl iartă Dumnezeu?” și i-a răspuns Bătrânul: “Dumnezeu, Cel care a poruncit oamenilor să facă aceasta, nu o va face oare mai vârtos El Însuși? Căci a poruncit lui Petru să ierte celor ce greșesc și se pocăiesc până de șaptezeci de ori câte șapte8”.

4. Altul, iarăși, l-a întrebat: “Ce este pocăinţa pentru păcat?” și a spus Bătrânul: “A nu-l mai face de acum înainte. Căci de aceea s-au chemat drepţii neprihăniţi, pentru că au părăsit păcatele și s-au făcut drepţi”.

5. Un frate l-a întrebat pe Avva Sisoe: “Ce voi face, Avva, că am căzut?” Îi zice Bătrânul: “Ridică-te iarăși”. Zis-a fratele: “M-am ridicat și iarăși am căzut”. A răspuns Bătrânul: “Ridică-te iarăși și iarăși”. și fratele a zis: “Până când?” Iar Bătrânul: “Până când te va găsi moartea fie lucrând binele, fie căzând. Căci în ce este aflat omul, întru aceasta se și duce”.

6. Un frate ședea într-o chilie în Egipt, petrecând în multă smerenie. și avea o soră în cetate, care trăia în desfrânare și pricinuia pierzare multor suflete. Necăjindu-l de multe ori Bătrânii, în cele din urmă l-au înduplecat pe frate să se coboare la ea, că poate, sfătuind-o, va înceta păcatul ce se făcea printr-însa.

Cum a ajuns Părintele în locul acela, văzându-l oarecare cunoscut, a dat fuga și i-a vestit surorii sale: “Iată, fratele tău este la poartă”. Înmuindu-i-se inima, ea i-a lăsat pe ibovnicii cărora le slujea și s-a repezit afară cu capul descoperit, pentru a-și întâmpina fratele. Încercând să-l îmbrăţișeze, îi zice fratele: “Buna mea soră, fie-ţi milă de sufletul tău, căci prin tine mulţi se pierd; cum vei putea suferi chinul cel veșnic și amar?”

Iar ea, cutremurându-se, îi zice: “știi să mai fie de acum mântuire pentru mine?” A răspuns fratele: “Dacă vrei, este mântuire”. Iar dânsa, aruncându-se la picioarele fratelui, îl ruga să o ia cu el în pustie. I-a zis, dar, dânsul: “Pune-ţi acoperământul pe cap și vino după mine”. Iar ea a spus: “Să mergem [acum], că mai de folos îmi este să umblu în chip necuviincios, cu capul gol, decât să mai intru în locul unde se lucrează nelegiuirea”.

Cum mergeau ei, fratele o sfătuia spre pocăinţă. Însă văzând niște călători, care veneau spre dânșii, îi zice: “Pentru că nu toţi știu că ești sora mea, mergi puţin mai înapoi pe cale, până trec cei care vin”. Iar ea s-a îndepărtat. După aceea îi zice: “Să mergem în calea noastră, soră”. Ea, însă, nu-i răspunse. Întorcându-se după dânsa, o află moartă; și văzu tălpile picioarelor ei însângerate, căci era desculţă. Când fratele le-a vestit Bătrânilor cele întâmplate, aceștia nu cădeau la înţelegere [de s-a mântuit ori ba]. Dumnezeu, însă, i-a descoperit unuia dintre Bătrâni despre dânsa: “Cum nu s-a îngrijit deloc de nici un lucru trupesc, ba chiar și-a dispreţuit trupul, fără să suspine pentru asemenea răni, i-am primit ei pocăinţa”.