Mărturie Athonită în România – La Biserica Rusă (Ρουμανικά, Romanian)

Pr. Vasile Gavrilă: Iubiţi credincioşi, pentru noi acest moment este deosebit de important, deoarece îl avem în mijlocul nostru  pe Părintele Arhimandrit Efrem, Stareţul Mănăstirii Vatopedi, împreună cu părinţi din obşte, purtând ce altceva mai  important, mai înălţător, decât o icoană din Grădina Maicii Domnului pe care Părintele ne-a adus-o nouă în dar. Înainte de a face împreună o rugăciune, îl rugăm să ne spună un cuvânt de învăţătură aşa cum nişte prunci, nişte copii, aşteaptă să spună un Avvă din pustia Muntelui Athos.

Arhim. Efrem: Sunt foarte bucuros a mă afla în această biserică închinată Sfântului Nicolae şi cred că acest eveniment care are loc acum va rămâne în istoria acestui locaş, deoarece nu este vorba doar de vizita unor monahi de la Sfântul Munte, ci de aducerea unei mari binecuvântări: copia unei icoane făcătoare de minuni de la mănăstirea noastră, icoana  Pantanassa, tămăduitoare a multor boli, însă îndeosebi a cancerului. Sunt nenumărate minunile acestei icoane petrecute sub ochii noştri. Biserica Sfântul Nicolae din centrul Bucureştiului este prima din România care primeşte o astfel de icoană şi sunt sigur că acest locaş va deveni un centru duhovnicesc al capitalei. Icoana Pantanassa va atrage către dânsa mulţime de credincioşi care vor veni să i se închine pentru a-i vindeca atât trupeşte, cât şi sufleteşte.

Vremurile pe care le trăim, fraţii mei, sunt foarte grele. Astăzi omul a uitat de Dumnezeu, crezând că singur poate face orice. Dar s-a înşelat. De aceea Hristos, care din dragoste s-a pogorât spre a-l mântui pe om, cu toate că acesta păcătuieşte de bună voie şi neagă prezenţa lui Dumnezeu, nu ţine seama de păcatele omului, ci continuă lucrarea iconomiei mântuirii. Aşa cum în urmă cu 2000 de ani Dumnezeu s-a făcut om spre a-l întâlni pe om, astăzi continuă a-şi arăta dragostea. O dovadă a iubirii lui Dumnezeu faţă de dumneavoastră este şi prezenţa icoanei Pantanassa aici care vine de la Athos, iar biserica aceasta, într-un mod tainic, devine astfel o prelungire a Sfântului Munte. Veţi veni să vă închinaţi la această icoană şi vă veţi aminti de dragostea părinţilor aghioriţi care se roagă pentru dumneavoastră, vă veţi aminti că în ceasul în care lumea păcătuieşte există oameni care nu se arată lumii, oameni aflaţi în lumina prezenţei lui Dumnezeu, care se roagă cu mâinile întinse către cer pentru lumea întreagă. Se roagă pentru încercările, necazurile şi supărările poporului. Poate că monahii sunt departe cu trupul de lume, dar inima lor bate pentru a uşura crucea lumii. Monahii se răstignesc pentru lume şi se îngrijorează pentru încercările lumii. Noi, la Vatopedi, primim din România mii de scrisori şi multora le răspundem pentru a-i mângâia şi a le şterge lacrimile. De aceea ne rugăm din toată inima ca icoana Maicii Domnului Pantanassa (Atotîmpărăteasa) să vă mângâie în necaz, să vă uşureze crucea şi oricâte supărări şi ispite veţi avea, să nu vă pierdeţi niciodată curajul, ci întotdeauna să priviţi cu credinţă către Maica Domnului care este adevărata noastră mamă şi care aşteaptă rugăciunile noastre, fiind pururi gata a ne ajuta. Maica Domnului este mereu alături de noi, urmărindu-ne, aşa cum vedem la Sfântul Siluan Athonitul. Acestuia, pe când era încă în lume, mirean, Maica Domnului i-a zis: „Nu-mi plac faptele tale!” Din dragoste i-a spus-o, deoarece Născătoarea de Dumnezeu, ca fiind cea în care a încăput întreaga dragoste dumnezeiască, acoperă cu iubirea sa întreaga lume. Vă voi spune o mică întâmplare care a avut loc la mănăstirea noastră pentru a fi convinşi că Maica Domnului este alături de noi şi ne ajută. Pe unul dintre monahii noştri l-a apucat odată o cruntă durere de dinţi. Fiind noapte, n-a vrut să-l trezească pe părintele stomatolog, cu toate că suferea foarte mult. S-a rugat însă Maicii Domnului ca să-l ajute. Şi pe când gemea de durere, deodată vede în faţa sa o călugăriţă care se apropie şi îi face semnul crucii în dreptul dintelui bolnav. Durerea a încetat chiar în clipa aceea. Este un mic exemplu, fraţii mei, mic dar esenţial, care trebuie să ne ajute în sporirea credinţei, deoarece astăzi cea mai mare biruinţă a diavolului este a dărâma credinţa din sufletele ortodocşilor. Pentru aceasta s-o rugăm pe Maica Domnului să ne dea credinţă către Fiul şi Dumnezeul său, deoarece credinţa este cheia care deschide tainele vieţii duhovniceşti. Credinţa este o putere foarte mare, este viaţa noastră însăşi, deoarece numai prin credinţă putem aduce harul dumnezeiesc în inimă. Viaţa noastră va căpăta sens doar dacă inima noastră va deveni cu adevărat tron al lui Dumnezeu. Înainte de a termina vreau să vă asigur că noi, cu toate că suntem departe, la Sfântul Munte, vă iubim, ne rugăm şi vom continua să ne rugăm pentru dumneavoastră. Fie ca Maica Domnului să vă acopere pururi şi să vă lumineze astfel încât să deveniţi faruri duhovniceşti, iar prezenţa dumneavoastră să fie o dovadă că Dumnezeu este viu. Amin.

Pr. Vasile Gavrilă: Părinte Stareţ, biserica noastră este o biserică a tinerilor, a studenţilor, studenţi care încearcă a afla drumul către Dumnezeu, într-o perioadă aşa de dificilă, după cum aţi spus mai înainte. În luna iunie am fost şi eu la Mănăstirea Vatopedi. Era prima călătorie în Muntele Athos pe care o aşteptam şi o pregătisem de mult timp. După ce m-am întors, în mai multe seri am povestit oamenilor aici la biserică că există în lume un loc care se  numeşte Muntele Athos, loc pe care l-am definit a fi anticamera împărăţiei lui Dumnezeu, un loc în care păcatul şi fărădelegea vremurilor noastre sunt sfidate. Astăzi primim un dar neaşteptat. În dorinţa şi în căutarea tinerilor care, începând cu Sfântul Antonie cel Mare, cu Părinţii din pustia Egiptului, din pustia Siriei, din Muntele Athos, sunt însetaţi după viaţa creştină şi viaţa spirituală adevărată, care sorb cu nesaţ cuvintele Patericului Egiptean, ale Lavsaiconului, ale Patericului Athonit, care se interesează şi doresc să cunoască viaţa creştină adevărată care o duc Părinţii retraşi prin munţi şi prin pustie, dar care nu pot ajunge acolo, astăzi prin darul Preacuvioşiei Voastre pot să atingă, să se închine, să îmbrăţişeze un semn şi o prezenţă a acestei vieţi prin icoana Maicii Domnului pe care aţi adus-o în biserica noastră. Am dori şi vă rugăm să ne asiguraţi că, deşi suntem departe, se va crea o punte spirituală între biserica noastră şi Mănăstirea Vatopedi astfel încât tinerii Universităţii din Bucureşti să se hrănească din Universitatea Pustiei Sfântului Munte, aşa cum aţi spus la Sfânta Liturghie de la Paraclisul Facultăţii de Teologie, azi dimineaţă. Nouă nu ne rămâne altceva decât să ne luptăm în această pustie din mijlocul cetăţii, cu mai mult curaj de data aceasta, pentru că de fiecare dată când ne vom simţi zdrobiţi şi împovăraţi de dificultăţile vremurilor noastre, vom veni şi vom îngenunchia cu multă încredere în faţa icoanei, ştiind că rugăciunea noastră de aici este dublată de rugăciunea părinţilor din Sfânta Mănăstire Vatopedi. Noi vă mulţumim mult de tot, nici nu găsim cuvinte să exprimăm importanţa momentului pe care îl petrecem astăzi şi lăsăm pe bunul Dumnezeu să semene în inimile noastre sentimentele şi simţămintele pe care le trăim acum şi pe care nu le putem exprima. Vă rugăm să nu ne uitaţi în rugăciunile voastre.

Iar acum, iubiţi credincioşi, vom începe slujba Paraclisului Maicii Domnului…