Evergetinos (1) (Ρουμανικά, Romanian)

CUVËNT ΔNAINTE
Pentru Teologia ortodoxă cuvëntul, fie el grăit sau scris, este mijloc de tămăduire unic pentru reöntoarcerea firii umane la πfrumuseţea de odinioară”. Ajunge doar ca el să fie zămislit de acea minte care se uneşte şi comunică ön chip nemijlocit cu Dumnezeu Cuvëntul ipostatic.
Cuvioşii Părinţi ai Bisericii noastre, care, după Sfëntul Teodor Studitul, sunt urmaşi direcţi ai Sfinţilor Apostoli, au avut această comuniune nemijlocită cu Dumnezeu. De aceea cuvëntul lor este viu şi lucrător şi mai ascuţit decët orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde pënă la despărţitura sufletului şi duhului (Evr. 4, 12), avënd astfel puterea să tămăduiască şi să renască inima ostenită şi ömpovărată, nu numai a oamenilor contemporani lor, dar şi a oamenilor tuturor vremurilor, pënă la sfërşitul veacurilor.
Monahul Pavel (á1054) preţuind şi valorificënd tradiţia patristică dinaintea lui, a adunat fragmente din Pateric, din Lavsaicon, din vieţile şi scrierile Sfinţilor Părinţi, şi a alcătuit o culegere care a devenit cunoscută sub numele de Everghetinos.
Părinţii Everghetinosului fac parte din toate cetele de creştini: ierarhi, pustnici, chinoviaţi, stëlpnici, nebuni pentru Hristos şi chiar locuitori ai cetăţilor. Cu toată diversitatea originii lor sociale, a chipului de vieţuire şi a alcătuirii sufleteşti a fiecăruia, aveau un punct comun: dorul de Dumnezeu, căutarea, dobëndirea şi trăirea harului dumnezeiesc. Şi toţi au reuşit ceea ce rëvneau, trăind cu lucrare pilduitoare şi cuvënt öntrupat ön faptă. Au fost cei care πfăceau şi önvăţau”. Nu chemau numai numele Domnului, ci şi păzeau cu multă acrivie voia lui Dumnezeu, iar de multe ori lucrau mai mult decët cerea porunca. Vieţuirea le-a fost öntru dragoste adevărată şi cunoştinţă născută din experienţă.
Sfinţii Părinţi au priceput önţelesul adënc şi scopul poruncilor lui Dumnezeu şi de aceea ele le-au devenit desfătare de căpătëi. Nevoinţa lor mai presus de fire i-a făcut sălaş al virtuţilor şi le-a adus experienţa unirii cu Dumnezeu, a cercetării dumnezeiescului har şi a dobëndirii permanente a acestuia. δn acest chip ei au atins desăvërşirea öncă de pe pămënt: Au auzit, au văzut, au pipăit Cuvëntul vieţii (1 In. 1,1). Cuvëntul Bătrënilor ajunşi astfel la iluminare şi la öndumnezeire este nu numai născut din experienţă, ci şi plin de har, insuflat de Domnul, şi are putere nemărginită. Acesta este motivul pentru care credincioşii caută Părinţi önduhovniciţi, ön pustiuri şi ön Sfinte Mănăstiri, alergënd să găsească mëngëiere din cuvintele lor.
δn mod deosebit, önsă, ön vremurile de astăzi, care sunt caracterizate de criza valorilor, de rătăcirea omului de la adevăratul önţeles al vieţii, de globalizarea nivelatoare a modului de gëndire şi de viaţă şi, ön fond, de devalorizarea persoanei umane, avem mare nevoie de cuvënt patristic autentic, viu şi plin de har. Omul caută totdeauna experienţa, chiar şi pe poteci öntunecoase şi önşelătoare. δnsă ön orice adënc de păcătoşenie ar cădea, nu-şi pierde niciodată liberul-arbitru, ori intuiţia. Cënd öntëlneşte oameni adevăraţi, sfinţi, icoane ale adevăratului Dumnezeu, prin cuvintele lor luminate, recunoaşte, simte autenticitatea şi prezenţa Dumnezeului celui viu.
Everghetinosul, după cum s-a dovedit ön istoria Bisericii, a ajutat foarte mult atët pe monahi cët şi pe laici la reuşita luptei celei bune, pentru că subiectele care se regăsesc ön paginile lui öi privesc pe toţi creştinii. Toţi trebuie să ajungem la cunoaşterea de sine şi la cunoaşterea lui Dumnezeu; toţi trebuie să ne ştim patimile care ni se sălăşluiesc ön inimă, să ne luptăm pentru a ne curăţi de ele, să cerem şi să trăim mila şi luminarea lui Dumnezeu, să δl cunoaştem, să δl iubim şi să δl dobëndim. Dacă nu gustăm din viaţa aceasta unirea noastră cu Dumnezeu, mëntuirea ne este ön primejdie. Pentru că mëntuirea nu este mutarea öntr-un loc mai fericit, precum susţine teologia apuseană, ci unirea noastră ontologică cu Creatorul, Mëntuitorul, mirele Hristos.
Credem că această ediţie a Everghetinosului va contribui la progresul duhovnicesc al credincioşilor Bisericii Ortodoxe Romëne, deoarece prin ea li se pune önainte tuturor cuvënt ziditor, viu, născut din experienţă. Cererea fierbinte, rugămintea creştinilor de odinioară: Avva, spune-mi cuvënt ca să mă mëntuiesc, este şi cererea de acum a fraţilor noştri romëni, care doar cu cëţiva ani önainte au putut să se elibereze de regimul ateu şi să-L preamărească fără oprelişti pe Dumnezeul cel viu. Suntem öncredinţaţi că dorinţa lor poate să-şi găsească ömplinirea ei desăvërşită ön paginile Everghetinosului.
Am socotit de folos ca ön ediţia de faţă să includem şi textul original ön limba greacă veche, pentru ca cei ce vor să poată citi de la izvoare cuvintele acestea inspirate de Dumnezeu. La traducerea ön limba romënă, precum şi la öngrijirea öntregii cărţi, s-au ostenit părinţi ai Mănăstirii noastre. Mulţumiri deosebite se cuvin domnului Profesor Ion Pătrulescu care, ömpreună cu doi dintre ucenicii săi, părintele Marcel Hancheş şi Marius Ivaşcu, au revăzut cu minuţiozitate öntregul material şi au contribuit cu pricepere la forma finală a textului.
Ne rugăm ca Dumnezeu să trimită din belşug harul Său tuturor celor ce vor citi Everghetinosul, aşa öncët cuvintele Părinţilor să devină pentru ei cuvinte ale vieţii veşnice (Ioan 6, 68) care să le reverse ön suflete puterea önnoitoare a Sfëntului Duh.

Egumenul Sfintei şi Marii Mănăstiri Vatoped
Arhimandrit Efrem

PROLOG
AL SFσNTULUI NICODIM AGHIORITUL

Mintea cea mai önainte de veci şi mai presus de fiinţă, aşezată deasupra oricărei önţelegeri a celor gëndite, Cea de negëndit dar crezută că este din cele gëndite, Care, fiind prin fire obërşie şi lucrătoare a binelui, le-a zidit pe toate din ceea ce nu era nicidecum, plinindu-le cu Cuvëntul şi desăvërşindu-le cu Duhul Său de viaţă făcător, a vrut să le hotărnicească pe acestea prin unele legiuiri şi hotare. Astfel, pe fiinţele preaönalte şi duhovniceşti le ocërmuieşte cu bunătate prin anumite legi mai presus de lume; şi, mişcëndu-se ele după aceste legi öntru armonie şi măsură dumnezeiască, cele din önălţime se desfată de strălucirile la care pot ajunge, iar cele aflate mai jos primesc strălucirile după măsura lor, prin [fiinţele] acelea [de mai sus]. Apoi a sădit ön trupurile aşezate ön lumea aceasta materialnică unele puteri fiinţiale, numite de toţi legi ale firii, ca, fiind călăuzite şi mişcëndu-se de către ele şi potrivit lor, să-şi săvërşească ön rënduială lucrările lor; căci aşa şi lumea öşi va avea numele după adevăr . Iar ön om a semănat o putere raţională care poate judeca de la sine şi i-a dat ön ajutor porunca care se mai numeşte lege morală. Astfel öncët, öndreptëndu-se potrivit cu ea şi către dënsa, ca spre un canon preadrept, să se önstrăineze cu toată tăria de öntreaga răutate, ca fiind o abatere de la calea cea dreaptă a legii morale, şi să rëvnească ön chip raţional tot binele şi toată virtutea. Fiindcă binele este scopul filosofiei morale .
Dar ce a voit ori ce a căutat cu acestea Mintea cea ziditoare a lumii? Negreşit să fie slăvită din mişcarea ön bună rënduială şi plină de armonie a tuturor, potrivit cu legile aşezate. Căci făpturile, după măsura virtuţii ori răutăţii lor, fie δl slăvesc, fie δl necinstesc pe Făcător prin ele. Lucrul acesta l-a zis undeva despre [puterile] acelea [cereşti] şi Sfënta Scriptură: Cerurile spun slava lui Dumnezeu ; iar despre om [spune]: Pentru ca să vadă faptele voastre bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri .
Astfel, toate celelalte ╨afară de unele╨ s-au supus poruncii Ziditorului şi au stat ön hotarele lor; zice [psalmistul]: Hotar ai pus pe care nu-l vor trece . Şi prin armonia lor mult-răsunătoare, asemenea unor glasuri negrăite, δl slăveau pe Dumnezeu, pe cët le era cu putinţă. Omul, önsă, omul, ╨o! cum voi putea continua cuvëntul fără lacrimi?╨ singurul dintre cele de pe pămënt care s-a ömpărtăşit de puterea liberului arbitru, a fost momit din pizma diavolului şi s-a semeţit ömpotriva Ziditorului său. S-a abătut de la calea fără de ocolişuri a raţiunii celei drepte semănate öntr-önsul, a nesocotit şi legile morale care i-au fost date la răstimpuri, uitënd toată virtutea şi binele, şi a devenit ╨vai!╨ făcător al răutăţii şi al patimilor de mii de ori pricinuitoare de cădere; de aceea δl lipsea pe Dumnezeu de slava ce-I datora şi se necinstea pe sine.
Dumnezeu-Cuvëntul Cel Unul-Născut al lui Dumnezeu, milostivindu-Se de această preanenorocită cădere, S-a făcut om ön zilele cele din urmă şi a statornicit din nou legile acelea morale şi pregătitoare. Şi, ömpodobind preafrumos filosofia morală a Evangheliei cu rënduieli mai cuprinzătoare şi cu canoane mai desăvërşite decët primele, a plinit-o El δnsuşi cel dintëi prin fapte, slăvindu-L pe Dumnezeu prin acestea pe pămënt. Apoi ne-a dat-o şi nouă, ca, umblënd pe urmele Lui, să fim arătaţi lucrători ai tuturor virtuţilor şi să δl slăvim pe Ziditor prin ele; pentru că ön acest chip ne-am öntoarce la scopul nostru dintru önceput.
Celor mulţi le-a poruncit să rămënă öntru această morală neclintit, ca şi cum s-ar prinde strëns de ea, önsă pe cei ce pot să cuprindă mai mult i-a lăsat să adauge celor aşezate cëte vor rëvni de dragul iubirii de Dumnezeu. A arătat aceasta ön chip adënc, ön două rënduri: cënd a vorbit de eunucia tainică a fecioriei: Cine poate cuprinde, să cuprindă ; şi altă dată, cënd a vorbit de cei doi dinari, ai Vechiului şi Noului [Testament], [adăugënd]: Ceea ce vei mai cheltui öţi voi da eu cënd mă voi öntoarce .
Aşa stau lucrurile, iar morala Evangheliei cheamă pe toţi spre dënsa; sunt önsă oameni care ╨nu ştiu cum╨ se öndeletnicesc cu alte chipuri ale filosofiei. Dintre ei, unii öşi cheltuiesc toată viaţa cu, să spunem, ştiinţa matematică ori cu cea a fizicii; alţii cu metafizica ori cu lecţiile generale ale grămăticilor. Cët despre [filosofia] morală, sunt delăsători foarte, chiar dacă-i cea mai de nevoie şi, după rënduială, are öntëietate. Ei cercetează buna öntocmire şi orënduire a cerului, a pămëntului şi a tuturor celorlalte, önsă foarte puţini se sërguiesc să se rënduiască pe ei önşişi cu podoaba deprinderilor celor bune şi să önveţe adevăratele virtuţi. Nu ştiu, pe cët se pare, că rëvna pentru cele ale noastre e cu mult mai de seamă decët aceea pentru lucrurile străine nouă; şi, după cum spune Sfëntul Maxim, cunoştinţa singură, fără lucrare, nu are temei şi nu se deosebeşte cu nimic de önchipuire. Căci vă rog [să-mi spuneţi]: Ce cëştig aş avea din filosofia celorlalte dacă sufletul ömi e tulburat de patimi ön chip neönţelept şi josnic? Eu nu văd vreunul! Trebuia, deci, să ne öngrijim şi de morală, pentru ca să nu fim lipsiţi chiar ön partea aceasta mai önsemnată.
Aşa-i cu aceştia. δnsă ceata preasfëntă a Cuvioşilor Părinţi au cugetat mai bine şi au văzut cu ochi mai ageri ai minţii cët de mare e folosul ce vine din acest chip al filosofiei şi că, dacă se deprind cu el, vor păşi cu uşurinţă şi pe calea celorlalte. Mai mult, ştiind că morala e de cënd lumea, aşa cum s-a spus, şi se află, după vechime, deasupra altor chipuri ale Filosofiei, nu s-au öngrijit nicicum de toate celelalte, ci s-au lipit de aceasta şi numai de ea. S-au zăvorët ön pustiuri, ön munţi, ön peşteri şi ön crăpăturile pămëntului , după vorba lui Pavel, şi, alegënd isihia fără de risipire, şi-au pus scop de căpătëi să afle cu iscusinţă pricinile öncepătoare ale patimilor şi să le taie desăvërşit. Iar ön privinţa virtuţilor, [nu s-au mulţumit] să ajungă numai la dorinţa de a le lucra sau la cercarea lor öntëmplătoare (căci asta poate lesne oricine), ci [s-au străduit] să li se facă deprindere şi oarecum o a doua fire; să se lege öntru totul de virtuţi şi să fie modelaţi după ele, acestea crescënd oarecum şi ömbătrënind ömpreună cu dënşii prin sudoare multă şi nevoinţă öndelungată. Aşa cum a arătat mai önainte cuvëntul, ei au aşezat drept principii de căpetenie ale propriei lor filosofii legile mai generale despre virtute ale Evangheliei şi la acestea cugetau zi şi noapte. Apoi le-au ömpărţit ön virtuţi mai amănunţite, care puteau fi văzute cuprinse mai pe scurt ön acele legi. Şi, ca dărăciţi cu multe ispite, de la oameni ╨zic╨ şi de la diavoli, istoviţi cu multa önfrënare trupească şi cu celelalte rele-pătimiri, după aceste nenumărate lupte ale nevoinţelor, au lucrat toate virtuţile, iar cunoştinţa cu iscusinţă a acestora li s-a făcut deprindere. Apoi, prin osërdia voii lor, au adus şi adăugire önsemnată la Evanghelie pentru cei care au minte, ca să nu rămënă numai la poruncă, ci să fie deasupra ei.
δntorcënd, dar, Stăpënului prin virtuţi argintul cu dobëndă, aşa cum le ceruse , L-au slăvit cu ele pe Dumnezeu (lucru ce era, după cum s-a spus, voia de căpetenie a Domnului). δnsă ne-au dat şi nouă prin scrierile lor, ca unor buni zarafi, cunoştinţa cu iscusinţă a virtuţilor, pentru ca, folosindu-ne de pildele acelora, să ne ridicăm şi noi cu toată puterea spre lucrarea desăvërşirii celei după virtute.
Şi ca să arăt totul printr-o pildă potrivită: precum cei ce se öndeletnicesc cu ştiinţele naturii stabilesc cu amănunţime önsuşirile trupurilor prin mii de meşteşugiri, prin multe experimente, prin analize chimice şi öncercări de tot felul, de-a lungul multor veacuri, ön acelaşi fel şi Părinţii, prin mii de ispite, multe cercări cu fapta, ani öndelungaţi de-a rëndul ╨căci se poate vedea la ei cum cearcă fie şi numai un singur cuvënt pentru cincizeci de ani╨ şi bineönţeles prin călăuzirea Duhului luminător, descoperă adëncurile filosofiei morale şi curăţesc virtuţile din ambele părţi ╨de exagerări şi de lipsuri. Astfel, pe [omul] öndoit ön fire öl önvaţă nepătimirea ömpătrită , ascultarea care desăvërşeşte, smerenia plină de toată virtutea, dreapta socoteală cea cu dumnezeiască strălucire, răbdarea mulţumitoare, milostivirea care merge pe urmele lui Dumnezeu, milostenia cea de suflet mëntuitoare, rugăciunea necurmată, pocăinţa cu zdrobire, mărturisirea adevărată, conştiinţa neosëndită, dragostea öndumnezeitoare şi restul lanţului de aur al virtuţilor. Mai önvaţă care dintre virtuţi sunt ale trupului, care ale sufletului şi care ale minţii; cum, cët şi pentru ce fiind lucrate sunt bine primite sau dimpotrivă; care sunt patimile generale şi care cele particulare; iarăşi, care sunt ale trupului, care ale sufletului şi care ale minţii; şi cum poate cineva să se izbăvească lesne de acestea. Şi, ca să spun pe scurt, tëlcuiesc ön amănunţime toate cëte öl fac desăvërşit pe omul cel după Hristos.
Iar ╨lucru minunat!╨ cuvintele acestor fericiţi Bătrëni, chiar dacă sunt simple şi aşezate ön frază nemeşteşugită, sunt önsă atët de bogate ön putere şi iscusinţă, öncët öi conving aproape pe toţi cei care le ascultă. Căci s-a öntëmplat adeseori ca mulţi să le vorbească altora din felurite scrieri, neputënd să-i convingă; şi cënd veni vorba de un singur cuvënt sau de o singură faptă a Părinţilor acestora önţelepţi, i-au önduplecat öndată, atrăgëndu-i spre önvoire pe cei care öi ascultau. Dacă, aşa cum spun önţelepţii, unealta moralei are ca scop să convingă, cuvintele Părinţilor au pe lëngă puterea de convingere şi constrëngerea şi ╨cum să spun?╨ te silesc oarecum să te öndupleci, avënd negreşit din lucruri öncredinţarea adevărului. Dar şi zicala: πAi văzut tënăr care aleargă? L-a önşelat un Bătrën!” adevereşte chiar acest lucru. Aşa că cel care numeşte cuvintele acestor dumnezeieşti Părinţi dreptare, canoane şi legi ale filosofiei morale va spune tot adevărul.
Iar Pavel acela, öntre monahi preacuvios ╨ctitor al Cinstitei Mănăstiri a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu πEverghetidos” (Binefăcătoarea), de unde a fost şi el numit πEverghetinos”╨ ştia că aceste cuvinte sunt de mult folos tuturor, önsă risipite ici şi acolo. Le-a aşezat ön capitole şi teme, pentru a fi mai uşor de cercetat, şi, ömpărţindu-le ön patru cărţi, le-a adunat ön plinătatea unui singur trup. Cartea era pentru toţi cei ce o ştiau lucru cu adevărat rëvnit şi de folos, dar, din pricina ostenelii şi cheltuielii necesare pentru copierea ei, era la öndemëna puţinora. Iar celor care nu o ştiau, din pricina rarităţii şi a faptului că nu fusese tipărită, nu le era cunoscut nici că există. Aştepta deci, aşa cum se önţelege din cele spuse, pe cel care să o dea tiparului spre folosul tuturor şi să depună argintul curat şi cuvëntător la zarafii cei cunoscători . Iar acesta era cel ön toate strălucit, cinstitorul de Dumnezeu, prea nobilul domn Ioannis Kannas; cel cu suflet de Dumnezeu iubitor şi purtare ce öi urmează lui Hristos; cu vrere iubitoare de săraci, cuget darnic şi önzestrări, ön ambele părţi , strălucitoare şi alese. Ar spune cineva că la dënsul se sălăşluiesc öntr-un singur suflet, de parcă ar fi önţelese öntre ele, toate virtuţile morale.
Acesta, deci, nu a lăsat nimănui öntëietatea ön öntrecerile cele bune, ci, cum spune zicala, ar fi mutat munţii din loc, numai să nu rămënă ön urma celorlalţi, luptëndu-se din toată puterea să fie primul. Harnic şi lucrător ön toate cele ce au folos de obşte, a socotit lucrul acesta comoară plină de cëştig; şi rëvna fierbinte pentru fraţi fiindu-i asemenea răsuflării, mai degrabă insuflat de harul cel de sus, a purces de unul singur la treabă, din öndemnul său lăuntric şi de bunăvoie. Căci trebuia ca cel ce strălucea prin virtuţile morale să-şi önsuşească şi cartea morală după cuviinţă. Scoţënd lumina aceasta preastrălucitoare a moralei din öntunericul de mai önainte, ca de sub ascunzişul obrocului, a ridicat-o ön sfeşnicul önalt şi ön turnul de veghe al tipografiei prin cheltuiala proprie, a pregătit-o din belşug şi la öndemënă pentru toţi, făcënd-o cunoscută aproape ön toată lumea ön care s-a răspëndit cuvëntul mëntuitor. Şi ridicënd prin carte pe toţi spre lucrarea virtuţilor, iar printr-önsele spre slava lui Dumnezeu, din aceasta se arată ömpreună-lucrător al slavei lui Dumnezeu. Căci a contribui la slăvirea lui Dumnezeu este ön chip limpede slavă mai presus de slavă. Vedeţi cët de mare e önălţimea cinstei lui?
Fiind acum adus strălucit la lumină acest dreptar amănunţit al virtuţilor, această şcoală a nepătimirii, cugetul bătrën al önţelepţilor Părinţi, cucernica istorisire a sfaturilor bătrëneşti şi, öntr-un cuvënt, vistieria ön general a tuturor bunătăţilor morale, să tacă Solonii! Să plece Licurgii! Să se acopere Socraţii! Să se ascundă Aristotelii şi Platonii şi toţi cei din afara [Bisericii] cëţi au scris despre virtuţi morale, acum sau mai önainte! Toţi, ca după o önvoială, să lase cărţii acesteia öntëietatea! Căci, rătăcind departe de scopul moralei (celui cu adevărat bun), nu au avut drept capăt al filosofiei lor pe Dumnezeu şi numai pe El ╨care este Binele cel mai önalt, către Care öndreptëndu-se toată virtutea, e önvrednicită de plată╨ ci binele vremelnic, cel după fire. Şi, neizbutind să ajungă la scop, e limpede că nici nu önvaţă adevăratele virtuţi, de vreme ce, aşa cum spun ei önşişi, tot obiceiul se arată după scop.
δnsă voi toţi cei părtaşi chemării cereşti şi drept-credincioase, care priviţi numai la Dumnezeu şi voiţi să vă ömpodobiţi sufletele cu tot felul virtuţii, öntindeţi-vă mëinile ca nişte coloane de aur şi cuprindeţi cu multă bucurie şi cu ömbrăţişare sfëntă cartea aceasta ca pe un snop sfënt, după cum spune Legea . Citiţi-o adesea, secerënd roadele preaömbelşugate ale folosului, şi nu obosiţi, vă rog, să mijlociţi la Domnul pentru cel care prin cheltuială a semănat, dar şi pentru cel care prin ömpreună-lucrare a udat; căci ön felul acesta vă veţi arăta recunoştinţa. Iubindu-i pe Părinţii aceştia, pe care şi Domnul a ales să-i iubească , şi öntrebëndu-i ön fiecare zi, să vă rënduiţi viaţa ca şi cu nişte canoane prin poveţele lor bătrëneşti, de önţelepciune dumnezeiască, după porunca ce zice: δntreabă-l pe tatăl tău şi te va povăţui; pe bătrënii tăi şi öţi vor spune . Rënduindu-vă astfel, fie ca să vă arătaţi lucrători ai virtuţilor morale; şi lucrëndu-le pe acestea veţi slăvi pe Tatăl vostru din ceruri ömpreună cu Fiul Său Unul-Născut şi cu Duhul Său de viaţă făcător, Unul Dumnezeu a toate, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi önchinăciunea, ön vecii vecilor. Amin!